13.1 C
Slatina
vineri,26 aprilie,2024

Ultimele Articole

Parcarea modulară construită pe strada Păcii din Slatina este gata până la sfârșitul acestui an

- Advertisement -

Reprezentanții Primăriei Slatina fac tot posibilul pentru a crea cât mai multe locuri de parcare în municipiu și, de ceva vreme, au început să realizeze și prima parcare modulară, aceasta fiind construită pe strada Păcii, undeva în spatele blocurilor din zona Vacanța. Această parcare, care ar urma să fie gata până la sfârșitul anului spun reprezentanții Direcției Adminsitrarea Străzilor și Iluminat Public, este compusă din trei module, iar aici sunt amenajate 75 de locuri de parcare.

În doi ani ar urma să fie finalizate parcările modulare și din spusele reprezentanților DASIP, pe lângă cea de pe strada Păcii, unde a fost montată mare parte din structura metalică, se lucrează la o astfel de parcare și pe strada Teiului, urmând a se începe lucrări și la cea de pe Aleea Lalelor.

„Parcările modulare propuse în planul de investiții vor fi finalizate în doi ani. Acum se lucrează la parcările de pe strada Păcii și strada Teiului. La parcarea modulară de pe strada Păcii, din spatele Bibliotecii Județene, a început montarea structurii metalice, lucrările vor fi gata până la finalul anului. O să începem lucrările pe Aleea Lalelelor, iar celelalte obiective vor fi demarate anul viitor, după ce finalizăm devierile de rețele din zonele respective”, au declarat reprezentanții DASIP din subordinea Primăriei Slatina.

Zece construcții modulare, care vor funcționa pe bază de cartelă, vor prelua, cu ajutorul unor lifturi, un număr total de 551 de mașini. Zonele din municipiul Slatina în care vor fi amenajate sunt toate foarte aglomerate: strada Textilistului, bl. G9 – 25 locuri; strada Teiului, bl. 2 – 25 locuri; Aleea Rozelor, bl. GA23 – trei module – 63 locuri; zona Aleea Rozelor, bl. FB20 – 25 locuri; Aleea Lalelelor, bl. FA13AG – două module – 50 locuri; Aleea Lalelelor, bl. FB7 – patru module – 88 locuri; Centura Basarabilor, parc G6 – trei module – 75 locuri; strada Crişan, cămin Slatex – patru module – 100 locuri; strada Păcii, bl.1 – bl.3 – trei module – 75 locuri; strada Văilor – strada Ecaterina Teodoroiu bl.30 – 25 locuri.

Anul acesta s-au mai creat alte aproape 90 de locuri de parcare în Slatina, de data aceasta la sol, respectiv pe strada Crișan, în zona unei săli de box, dar și pe strada Arcului.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți