12.3 C
Slatina
joi,25 aprilie,2024

Ultimele Articole

Un polițist de la Postul Văleni a rămas fără pistol și muniția aferentă. Colegii fac cercetări pentru neglijență în serviciu

- Advertisement -

Polițiștii olteni au deschis un dosar pentru neglijență în serviciu după ce, la începutul acestei săptămâni, un polițist de la Postul Văleni s-a plâns că îi lipsește pistolul și municiția aferentă care erau depozitate în camera de armament a Poliției orașului Drăgănești Olt.

Polițiștii din Drăgănești Olt s-au sesizat din oficiu cu privire la cele întâmplate.

„La data de 19 octombrie, lucrătorii Poliției orașului Dragănești Olt, s-au sesizat din oficiu, cu privire la faptul că unui polițist din cadrul Postului de Poliție Văleni, îi lipsește, din camera de armament a Poliției orașului Drăgănești, armamentul și muniția aferentă. Din primele verificări, a rezultat faptul că, înainte cu o zi, pe 18 octombrie, polițistul ar fi depus armamentul la camera de armament, iar ziua următoare, când s-a prezentat pentru a o ridica, ofițerul de serviciu i-a comunicat faptul că pistolul și muniția aferentă, aflate în dotarea polițistului, nu se regăsesc în camera de armament”, a declarat Ionuț Vasiloaica, purtător de cuvânt al Poliției Olt.

În cauză, colegii omului legii au deschis o anchetă în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de neglijență în serviciu.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți