8.1 C
Slatina
sâmbătă,20 aprilie,2024

Ultimele Articole

Autocamion încărcat cu deșeuri feroase, răsturnat pe DN 65 – E 574, la Colonești. Conducătorul auto s-a ales doar cu zgârieturi

- Advertisement -

Un tânăr de 31 de ani, din municipiul Călărași, județul Călărași, s-a ales doar cu câteva zgârieturi pe față și mâini după ce, vineri seara, s-a răsturnat cu autocamionul pe care îl conducea și era încărcat cu deșeuri feroase pe Drumul Național (DN) 65 – European (E) 574, în dreptul comunei Colonești.

Pompierii Stației Scornicești, cu o autospecială de stingere, prevăzută cu accesorii pentru descarcerare și un echipaj SMURD, au acționat la fața locului pentru a asigura măsurile de prevenire a situațiilor de urgență și acordarea îngrijirilor medicale victimei evenimentului rutier.

„În accident a fost implicat un autocamion, încărcat cu deșeuri feroase, în care se afla șoferul. Bărbatul, în vârstă de 31 de ani, din Călărași, cu excoriații la nivelul feței și membrelor superioare, a fost asistat medical la locul evenimentului și a refuzat transportul la spital. S-a acționat și pentru spălarea carosabilului de resturile rezultate în urma accidentului”, a declarat Alin Băsășteanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt.

Și polițiștii rutieri s-au deplasat în zonă pentru cercetări în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs evenimentul. Acesta s-a soldat doar cu pagube materiale, fără victime omenești, iar oamenii legii au rămas pentru a dirija circulația care, pentru câteva zeci de minute, s-a desfășurat alternativ pe un singur sens de mers al tronsonului DN 65 – E 574, pe raza localității Colonești.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți