8.1 C
Slatina
sâmbătă,20 aprilie,2024

Ultimele Articole

Olt, pe locul 12 în clasamentul județelor din țară privind câștigul salarial. 3.160 de lei, la sfârșitul lunii verii

- Advertisement -

Salariul mediu net al unui angajat din judeţul Olt a fost de 3.160 de lei în luna august a anului 2021 şi a crescut cu 1,7% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, când a fost de 3.107 lei, anunţă reprezentanţii Direcţiei Regionale de Statistică. Câştigul salarial al unui oltean a fost şi el în creştere cu 2,5% şi faţă de luna octombrie, atunci acesta fiind de 3.083 de lei. Potrivit statisticienilor, acest lucru face ca Olt să se situeaze pe un loc 12 în clasamentul județelor din România, ordonate descrescător.

Cei mai mulţi bani se câştigă în domeniul industrie și construcții.

„Pe sectoare ale economiei, comparativ cu luna anterioară, câştigul salarial mediu net în agricultură, silvicultură şi pescuit a scăzut cu 4,1%, respectiv 2.148 lei faţă de 2.241 lei, în industrie şi construcţii a crescut cu 5,8% de la 3.503 lei faţă de 3.312 lei, iar în servicii a scăzut cu 0,2%, respectiv 2.970 lei faţă de 2.975 lei”, spun statisticienii olteni.

Aşa cum o arată şi cifrele DRS Olt, în luna august a acestui an cel mai mare salariu l-au primit angajaţii din industrie și construcții, acesta fiind de 3.503 lei.

Totodată, în ultima lună a verii 2021 şi efectivul salariaţilor din judeţ a fost în creştere. Numărul angajaţilor a fost de 75.466 de persoane, mai mare cu 1.961 persoane (plus 2,7% n.r.) faţă de aceeaşi lună a anului 2020, când numărul acestora a fost de 73.505. Iar DRS Olt mai arată că din totalul salariaţilor înregistrat la nivel naţional, efectivul judeţului nostru reprezintă o pondere de 1,38%, ocupând astfel locul 7 în clasamentul judeţelor ordonate descrescător.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți