5.2 C
Slatina
joi,18 aprilie,2024

Ultimele Articole

Zece persoane din județ, amendate cu 5.000 de lei pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea sau libera circulație

- Advertisement -

Poliţiştii din Olt, împreună cu jandarmi și polițiști locali, sub autoritatea Prefecturii, au continuat și în ultimele 48 de ore activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, în contextul noilor reglementări legislative. Neregulile constatate nu au întârziat să apară, fiind aplicate peste 150 de amenzi, majoritatea persoanelor care nu purtau mască, deși acest lucru este obligatoriu atât în spațiile deschise, cât și în cele închise, însă au fost zece care au primit sancțiuni pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea sau libera circulație.

Potrivit comunicatului remis de Inspectoratul de Poliție Județean Olt, în cele două zile s-au verificat persoanele aflate în izolare sau carantină la domiciliu, dar și zonele aglomerate, spațiile comerciale şi mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea noilor măsurilor impuse, în contextul stării de alertă.
La misiuni au participat peste 260 de forţe de ordine, fiind controlate 151 de societăți comerciale, precum şi 153 de mijloace de transport persoane. Totodată, au fost legitimate și verificate aproximativ 5.000 de persoane. Pentru abaterile constatate s-au aplicat 155 de sancţiuni contravenţionale la Legea 55/2020, în cuantum de 18.050 de lei, dintre care 145 pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală, în valoare de 13.050 de lei, și zece pentru pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea sau libera circulație, în valoare de 5.000 de lei.
„Polițiștii olteni recomandă cetățenilor să respecte prevederile legale pentru prevenirea răspândirii virusului COVID-19, să poarte masca de protecție, să păstreze distanțarea fizică și să respecte interdicțiile privind deplasarea sau libera circulație. Reamintim faptul că nerespectarea prevederilor referitoare la portul măștii de protecție se sancționează, conform Legii 55/2020, cu amendă între 500 și 2.500 de lei. Cu aceeași amendă se sancționează și nerespectarea prevederilor referitoare la restricțiile de circulație a persoanelor”, se mai arată în comunicatul Poliției.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți