8.1 C
Slatina
sâmbătă,27 aprilie,2024

Ultimele Articole

Centru medical modern de peste 2,1 milioane lei în Brastavățu. Investiția, realizată cu fonduri europene

- Advertisement -

Clădirea dispensarului uman din Brastavățu, comună situată în sudul județului Olt, este în plin proces de reabilitare și modernizare. Imobilul, în suprafață de peste 700 de metri pătrați, care are două nivele, se va transforma într-un centru medical modern, investiția, a cărui valoare se ridică la puțin peste 2,1 milioane lei, fiind realizată de administrația publică locală cu fonduri europene.

„Dispensarul medical din comuna Brastavățu, unde își desfășoară activitatea în cele două cabinete medicale individuale doctorii Crenguța Sprîncenatu și Dorel Ispas, dar și centrul medical de permanență, care asigură continuitatea asistenței medicale primare în regim de gardă zi-noapte pentru cele opt localități învecinate arondate, se află în plin proces de reabilitare și modernizare. Activitatea celor două cabinete medicale, cât și a centrului medical de permanență, își desfășoară temporar activitatea în condiții normale, în incinta clădirii bazei sportive din zona pieței comunale”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a edilului Constantin Cici Oprea de la sfârșitul lunii septembrie.

Acum, stadiul lucrărilor de la clădirea dispensarului uman din Brastavățu, unde se vor instala și panouri fotovoltaice și solare ce urmează a asigura și căldura și apa caldă în incintă, este foarte avansat și ar urma să fie finalizate undeva în luna aprilie a anului 2022.

Primarul Oprea spune că investițiile privind reabilitarea și modernizarea imobilului sunt la interior și exterior, iar pe lângă cabinetele celor doi medici de familie și centrul medical de permanență care deservește opt localități învecinate arondate comunei Brastavățu aici va funcționa și un cabinet stomatologic. Tot în aceeași clădire ar urma să funcționeze și o clinică de analize medicale, autoritățile locale fiind deja în negocieri.

„În prezent, avem discuții cu doi medici stomatologi pentru a deschide aici un cabinet stomatologic. Avem planuri și pentru etajul I al clădirii. Negociem cu o clinică pentru analize medicale. Noi, reprezentanții administrației locale, vă dați seama că ne dorim ca oamenii să aibă acces la servicii medicale de calitate, oferite de specialiști în condiții normale. De aceea am decis să investim în reabilitarea și modernizarea imobilului dispensarului uman și a centrului medical de permanență”, a declarat Constantin Cici Oprea, primarul comunei Brastavățu.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți