14.1 C
Slatina
joi,28 martie,2024

Ultimele Articole

Polițiștii rutieri, împreună cu mascații și un specialist RAR, acțiuni de amploare în Slatina și Balș

- Advertisement -

22 de poliţişti rutieri, împreună cu un specialist de la Registrul Auto Român (RAR) și 12 luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Olt, au acționat joi în municipiul Slatina și orașul Balș, precum și în zonele rurale arondate. S-au verificat peste o sută de vehicule, iar neregulile constatate nu au întârziat să apară, fiind aplicate peste o sută de amenzi, în cuantum de puțin peste 52.000 de lei.

Concret, oamenii legii au acționat pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică și combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere, prin depistarea conducătorilor auto care încalcă regulile privind circulația pe drumurile publice.

Iar în timpul acțiunilor fulger, desfășurate în intervalul orar 14:00-22:00, au fost legitimate și verificate peste 300 de persoane, fiind controlate și 114 autovehicule. Pentru abaterile constatate, au fost aplicate 102 sancţiuni contravenţionale,  în valoare totală de 52.175 de lei.

„Din totalul amenzilor, 97 au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, trei pentru nerespectarea regulilor privind folosirea aparatelor tahograf în vederea înregistrării timpilor de conducere și odihnă și două pentru alte abateri. Totodată, au fost reținute 13 permise de conducere, dintre care patru pentru consum de alcool, respectiv alcoolemie mai mică de 0,40 miligrame pe litru (mg/l) alcool pur în aerul expirat și nouă pentru depășirea limitei de viteză, 14 certificate de înmatriculare și trei seturi de plăcuțe cu numere de înmatriculare”, a declarat Ionuț Vasiloaica, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

Sursa citată mai spune că s-au constatat și două infracțiuni privind conducerea de autovehicule sub influența alcoolului, respectiv alcoolemie mai mare de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Șoferi depistați în timp ce conduceau două autoutilitare, fără a folosi tahograful

În seara zilei de 11 noiembrie, doi conducători auto au fost opriți în trafic, în municipiul Slatina, aceștia conducând două autoutilitare, fără a folosi cartelă tahografică necesară înregistrării perioadelor de conducere și odihnă. Ambii șoferi au fost amendați cu 4.000 de lei fiecare, fiind dispusă imobilizarea celor două vehicule până la îndeplinirea condițiilor de legalitate, pentru continuarea transportului.

Polițiștii au mai depistat și doi conducători auto în stare de ebrietate.

Unul a fost oprit pe strada I. C. Brătianu, din comuna Pîrșcoveni, fiind vorba despre un bărbat de 31 ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, având o concentraţie alcoolică de 0,74 mg/l alcool în aerul pur expirat. Cel de-al doilea se afla pe Drumul Județean 546 D, în comuna  Coteana, și este un bărbat, în vârstă de 62 ani, din comuna Mărunței, ce conducea un autoturism cu o concentrație alcoolică de  0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat. În ambele situații, oamenii legii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe.

Sursă foto principală: Arhivă

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți