10.2 C
Slatina
miercuri,24 aprilie,2024

Ultimele Articole

Peste o sută de amenzi date în weekend pentru nepurtarea măștii de protecție

- Advertisement -

Poliţiştii, împreună cu jandarmi și polițiști locali, sub autoritatea Prefecturii Olt au continuat și în weekend activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, în contextul noilor reglementări legislative. Neregulile constatate nu au întârziat să apară, fiind aplicate peste o sută de amenzi, cele mai multe fiind pentru nepurtarea măștii de protecție, însă au fost și 15 pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarean sau libera circulație.

Mai exact, în ultimele 48 de ore, au fost verificate persoanele aflate în izolare sau carantină la domiciliu, dar și zonele aglomerate, spațiile comerciale şi mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea noilor măsurilor impuse, în contextul stării de alertă.

Aproximativ 250 de forţe de ordine au participat la misiuni, fiind verificate 124 de societăți comerciale, precum şi 217 mijloace de transport persoane. Pentru abaterile constatate au fost aplicate 130 de sancţiuni contravenţionale la Legea 55/2020, în valoare totală de 27.000 de lei, dintre care 115 pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală, în valoare de 20.000 de lei și 15 pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea sau libera circulație, în valoare de 7.000 de lei.

Oamenii legii reamintesc faptul că nerespectarea prevederilor referitoare la portul măștii de protecție se sancționează, conform Legii 55/2020, cu amendă între 500 și 2.500 de lei. De asemenea, cu aceeași amendă se sancționează și nerespectarea prevederilor referitoare la restricțiile de circulație a persoanelor. Polițiștii olteni recomandă cetățenilor să respecte prevederile legale pentru prevenirea răspândirii pandemiei de COVID-19, să poarte masca de protecție, să păstreze distanțarea fizică și să respecte interdicțiile privind deplasarea sau libera circulație.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți