Compania de Apă Olt are noi șantiere deschise, efectuând noi lucrări de investiții pentru extinderea și reabilitarea rețelelor de apă și canalizare, în cadrul proiectului cu finanțare europeană „Dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată în județul Olt în perioada 2014 – 2020”, pe mai multe străzi din municipiul Slatina, dar și la Stația de Pompare Salcia.
Anunțul a fost făcut marți de reprezentanții CAO, printr-o postare oficială pe pagina oficială de Facebook a companiei.
„Acum, se lucrează pentru extinderea rețelei de canalizare pe Varianta Oituz și străzile adiacente, pe strada Nicolae Buică pentru reabilitarea și extinderea rețelelor de apă și canalizare și pe strada Oituz pentru reabilitarea/devierea rețelei de distribuție Stația de Pompare Oituz – strada Prelungirea Pitești, pe o lungime 867 metri”, transmite compania.
Potrivit sursei citate, în această perioadă este în desfășurare și lucrarea de la Stația de Pompare Salcia, unde se înlocuiește conducta de aducțiune, de la puțuri până la Stația de Pompare Salcia.