Patru olteni care nu respectau măsurile de carantinare sau izolare la domiciliu, amendați de oamenii legii

Polițiștii, împreună cu jandarmi și polițiști localit, sub autoritatea Prefecturii Olt, au continuat și în ultimele 72 de ore activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, în contextul noilor reglementări legislative. Neregulile constatate de oamenii legii nu au întârziat să apară, fiind aplicate peste 130 de amenzi, în cunatum de peste 12.000 de lei, patru dintre acestea fiind primite de olteni care nu respectau măsurile de carantinare sau izolare.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Olt, aproximativ 250 de forțe de ordine au participat la activitățile desfășurate în ultimele trei zile, fiind verificate persoanele aflate în izolare sau carantină la domiciliu, dar și zonele aglomerate, spațiile comerciale şi mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea noilor măsurilor impuse, în contextul stării de alertă.

În total, au fost controlate 133 de societăți comerciale, precum şi 162 de mijloace de transport persoane. Pentru abaterile constatate au fost aplicate 134 de sancţiuni contravenţionale la Legea 55 din anul 2020, în valoare totală de 12.250 de lei, dintre care 125 pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală, în cuantum de 10.250 de lei, patru pentru nerespectarea măsurilor privind carantina sau izolarea, în valoare de 2.000 de lei și cinci avertismente, pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea sau libera circulație.

Oamenii legii reamintesc faptul că purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie în toate spațiile publice închise și deschise, precum și la locul de muncă și în mijloacele de transport în comun. „Pentru sănătatea proprie și a celor din jur, recomandăm cetățenilor să respecte măsurile de protecție dispuse de autoritățile sanitare, să poate masca de protecție și să evite, pe cât se poate, aglomerația. Poliţiştii olteni continuă acţiunile pentru asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță publică, precum și pentru prevenirea oricăror evenimente negative”, se precizează într-un comunicat al IPJ.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

<