FOTO. S-au încheiat lucrările de pe esplanada din centrul Slatinei. Primarul Moț: „Îi invit pe slătineni să vină să se bucure de noua investiție”

Chiar dacă mai sunt de făcut mici retușuri, pe ici, pe colo, administrația publică locală a Slatinei a decis să dea în folosință esplanada din centrul municipiului de Ziua Națională a României, 1 Decembrie. Lucrările am putea spune că s-au finalizat, iar Emil Moț, primarul urbei, a ținut să-i invite pe slătineni să se bucure de această nouă investiție de lângă fostul magazin Oltul, chiar dacă nu a avut loc deocamdată și o ceremonie care să marcheze acest moment.

„Esplanada este finalizată. Din păcate, nu putem face o ceremonie de inaugurare. Am ținut să fie terminată pe 1 Decembrie, de Ziua Națională a României. Îi invit pe toți slătinenii să vină, să se bucure de noua Esplanadă din centrul orașului și să sperăm că, în curând, vom putea face și un eveniment de inaugurare. Dragi slătineni, vă invit pe Esplanadă, să vă bucurați de noua investiție din orașul nostru”, a spus edilul Moț, care a fost prezent la evenimentul dedicat Zilei Naționale a României, ce a avut loc în zona statuii domnitorului Alexandru Ioan Cuza de pe bulevardul care poartă același nume.

Investiția s-a încadrat în bugetul alocat, spune primarul Slatinei, dar lucrările au mai întârziat deoarece o conductă de canalizare din apropierea blocurilor din zonă a trebuit să fie schimbată.

„S-a încadrat în bugetul alocat, nu există depășiri, totul a fost conform proiectului. Din păcate, am întâmpinat probleme cu o magistrală și a trebuit să schimbăm toată magistrala de la aceste blocuri, care aveau probleme cu canalizarea, am schimbat absolut tot ce înseamnă canalizare, acum blocurile  sunt în regulă. Din această cauză a durat un pic mai mult”, a mai spus edilul Emil Moț.

 

Valoarea investiției, potrivit proiectului, s-a ridicat la aproape 9 milioane de lei, fără TVA. Noua zonă de agrement face acum direct trecerea de pe esplanada din centrul urbei și până la Expo Parc, aceasta fiind acoperită cu peste 50 de globuri de iluminat. S-au reamenajat spațiile verzi, fiind plantați și 70 de arbori, sunt și două zone de fântâni arteziene. Totodată, în zona de relaxare și petrecere a timpului liber mai sunt patru rânduri de alei, iar persoanele cu dizabilități au și ele rampă de trecere înspre parcul din apropiere. Pe esplanadă au mai fost aranjate și amplasate 31 de bănci stradale, 12 bănci cu jardinieră, 31 de coșuri de gunoi, dar și zece suporți de bicicletă.

 

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

<