23.1 C
Slatina
vineri,29 martie,2024

Ultimele Articole

Bărbat dispărut de la locuința sa din Fărcașele, găsit duminică dimineața în zona gării din Reșca – Dobrosloveni

- Advertisement -

Un bărbat de 77 de ani, din comuna Fărcașele, care este cunoscut cu afecțiuni psihice, a fost găsit duminică dimineața în zona gării din satul Reșca, comuna Dobrosloveni, după ce în dimineața zilei de sâmbătă a plecat de acasă și nu s-a mai întors. Fiul său a fost care i-a alertat pe poliţiştii olteni în noaptea de sâmbătă spre duminică, cu privire la dispariția acestuia, oamenii legii, împreună cu jandarmi și pompieri, pornind în căutarea sa.

„În noaptea de 4 spre 5 decembrie, la ora 2:44, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Osica de Sus au fost sesizați, prin apelul de urgență 112, de un bărbat, din comuna Fărcașele, cu privire la faptul că în dimineața zilei de 4 decembrie, în jurul orei 9:30, tatăl acestuia, Ilie Tănasie, în vârstă de 77 de ani, a plecat voluntar de la domiciliul comun şi nu a mai revenit, fiind cunoscut cu probleme psihice. La fața locului s-au deplasat imediat polițiștii, fiind mobilizate efective sporite”, a declarat Ionuț Vasiloaica, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

Bătrânul nu a fost victima niciunei infracțiuni pe perioada disparției, acesta fiind găsit duminică dimineața în apropiere de gara de la Reșca – Dobrosloveni.

„În această dimineață (duminică n.r.), în jurul orei 8:00, bătrânul a fost găsit de polițiști în zona stației CFR, din comuna Dobrosloveni, sat Reșca. Pe timpul dispariției, acesta nu a fost victima niciunei infracțiuni, fiind predat familiei. La activitățile de căutare au participat șase polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Osica de Sus, trei jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt și șase pompieri ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt”, a adăugat reprezentantul IPJ.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți