22.3 C
Slatina
marți,16 aprilie,2024

Ultimele Articole

Peste 300 de șoferi amendați de polițiști pentru depășirea vitezei legale. Unul a fost prins la Negreni cu 114 km/h pe un drum cu limita de 50 km/h

- Advertisement -

Polițiștii rutieri din Olt au acționat, sâmbătă și duminică, pe drumurile publice din județ pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și depistarea conducătorilor auto care încalcă normele privind legislația în vigoare, cu preponderență pentru depistarea conducătorilor auto care încalcă regimul legal de viteză. Iar șoferii care au apăsat prea tare pedala de accelerație nu au fost puțini la număr, peste 300, iar printre ei este și un tânăr gorjean de 32 de ani surprins de aparatul radar cu 114 kilometri pe oră pe un drum din Negreni, unde limita este de 50 de kilometri pe oră.

„În urma activităților desfășurate în cele două zile, au fost aplicate 775 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 224.750 de lei, dintre acestea 312 fiind aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză, în valoare de 135.720 de lei. Totodată, au fost reținute 65 de permise de conducere, dintre care 54 pentru depășirea cu mai mult de 50 de km/h a limitei de viteză maximă, admisă pe sectorul de drum respectiv și 11 pentru alte abateri, fiind retrase și 11 certificate de înmatriculare”, se arată într-un comunicat remis de Poliția Olt.

Sursa citată mai arată că în aceeași perioadă au fost constatate și trei infracţiuni la regimul siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, una fiind pentru consum de alcool, respectiv alcoolemie mai mare de 0,40 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat, una pentru conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere și una pentru refuz sau sustragerea de la prelevare de mostre biologice.

Șoferi prinși pe picior greșit

Doi conducători auto au fost depistat pe picior greșit în acest sfârșit de săptămână.

Un bărbat de 32 de ani, din județul Gorj, a fost prins de polițiști, în data de 4 decembrie, ora 8:21, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Național 65 – European 574, în satul Negreni, orașul Scornicești, acesta fiind înregistrat de aparatul radar cu o viteză de 114 de km/h, pe un sector de drum cu limita de 50 de km/h. Șoferul a fost amendat cu 1.305 lei, fiindu-i reținut permisul de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, pentru o perioadă de 90 de zile.

În noaptea de 4 spre 5 decembrie, la ora 3:00, un bărbat de 35 de ani, din județul Olt, a fost depistat de polițisti în timp ce conducea un autoturism pe strada Mircea cel Bătrân, din comuna Tia Mare, având o concentrație alcoolică de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză, pe numele său a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcolului sau a altor substanțe.

 

 

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți