17.6 C
Slatina
vineri,26 aprilie,2024

Ultimele Articole

Guvernul pregătește relaxări de sărbători. Ciucă: Vom face în așa fel încât să evităm aglomerațiile în magazine, oamenii să circule

- Advertisement -

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, marți, că în această după-amiază va avea loc o ședință a Comitetului Național pentru Situații de Urgență (CNSU) unde vor fi analizate măsuri de relaxare în perioada sărbătorilor. Acesta a spus că „vom face în așa fel încât să evităm aglomerațiile în magazine, să existe posibilitatea ca oamenii să circule”. De asemenea, este posibil ca masca să nu mai fie obligatorie în spațiile deschise care nu sunt aglomerate.

„Măsurile vor fi comunicate mâine. În această după-amiază avem o ședință a CNSU. Urmează să se analizeze toate aceste măsuri care mâine vor fi aprobate prin hotărâre de guvern.

Vom face în așa fel încât să evităm aglomerațiile în magazine, să existe posibilitatea ca oamenii să circule”, a declarat Nicolae Ciucă.

Premierul a spus că este analizată și posibilitatea ca masca să nu mai fie obligatorie în spațiile deschise, acolo unde nu este aglomerație.

Potrivit surselor guvernamentale, petrecerile ar putea fi permise, din nou, după mai bine de două luni, în noaptea de Revelion.

În 22 octombrie a fost luată decizia prin care absolut orice petrecere privată, de orice natură, a fost interzisă de autorități. La momentul respectiv era vârful valului 4 al pandemiei de Covid-19.

Programul magazinelor ar putea fi prelungit. În prezent este până la ora 21:00. Ar putea fi prelungit în perioada Revelionului și Crăciunului în special până la ora 23:00.

sursa: Digi24.ro

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți