13.1 C
Slatina
vineri,3 mai,2024

Ultimele Articole

Se construiește de zor în locul fostei fabrici de pâine Aluta. Slatina va avea în Cartierul Steaua cel mai mare parc comercial din oraș

- Advertisement -

Fabrica de pâine Aluta din Cartierul Steaua al municipiului Slatina a fost închisă la începutul anului 2020, iar pe parcursul ultimilor doi ani clădirile ce aparțineau acesteia au fost demolate. Pe locul fostei fabrici, de la începutul lunii septembrie anul acesta, constructorul a început să ridice noul centru comercial, Shopping Park Slatina urmând a se întinde pe o suprafață de 16.500 metri pătrați.

Primăria Slatina a emis autorizația de construire 248 din 1 iulie 2021, pentru înălțarea uneia dintre noile construcții din incinta celui mai mare centru comercial din municipiu, constructorul având ca termen de finalizare a proiectului data de 2 septembrie 2022, adică un an de zile. Iar în ultima vreme construcția a început să prindă viață.

Magazinul Lidl Slatina din zona respectivă ar urma să fie demolat, însă nu va dispărea, un altul începând să fie construit pe un teren adiacent care făcea parte din fost fabrică Aluta. Noua unitate mai avea mai multe locuri de parcare, respectiv 114 în loc de 43 câte sunt acum, dar și 632,50 metri pătrați de spații verzi față de 225 metri pătrați, suprafața existentă acum.

Peste zece unități ale unor mari retaileri internaționali ar urma să funcționeze în Shopping Park Slatina. Unul dintre aceste magazine va fi Jysk, unde sunt comercializate produse pentru casă și grădină, iar un altul Hervis, care vinde produsele sportive a peste 40 de branduri internaționale, dar și articole marcă proprie. Totodată, în marele parc comercial din Cartierul Steaua vor mai funcționa magazinele C&A și NewYorker de articole de îmbrăcăminte, Kik, tot o unitate în care sunt comercializate produse fashion, dar și produse pentru casă. Articole de îmbrăcăminte, precum și încălțăminte, accesorii pentru femei, bărbați și copii se vor vinde și în magazinul Sinsay, în viitorul complex urmând a fi amenajat și pet shopul Super Zoo.

Shopping Park Slatina include, totodată, magazinele deja existente în apropierea zonei, respectiv Kaufland, Lidl, Deichmann, Flanco, Pepco și Takko.

 

 

 

 

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți