O mașină cu trei persoane, implicată într-un accident rutier. S-a răsturnat într-o pădure de la marginea drumului

Un grav accident de circulație a avut loc, duminică după-amiază, în jurul orei 14:32, pe Drumul Național 65 – European 574, în dreptul comunei Optași Măgura. O mașină în care erau trei persoane, printre care un băiat de 13 ani, toți memebri ai unei familii din municipiul Slatina, a părăsit drumul și s-a răsturnat într-o pădure de la marginea acestuia. Mama copilului a fost cea care cu răni mai serioase, aceasta necesitând transportul la Spitalul Slatina, pentru investigații medicale amănunțite.

Mai multe echipaje de salvatori de la Serviciul de Ambulanță Județean  și Inspectoratul pentru Situații de Urgență Olt, dar și polițiști rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, au intervenit la fața locului pentru a acorda primul ajutor celor trei persoane aflate în vehiculul răsturnat.

sursă foto: Amator

„Din primele verificări, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Olt au constatat faptul că în eveniment a fost implicat un singur autoturism ce circula din direcția Pitești către Slatina, iar din motive ce urmează a fi stabilite, acesta s-a răsturnat în afara părții carosabile. În autoturism se aflau trei persoane, toate din municipiul Slatina, respectiv șoferul, un bărbat, în vârstă de 45 de ani, și doi pasageri, respectiv o femeie de 48 de ani și un minor de 13 ani. În urma evenimentului, femeia a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportată la Spitalul Județean de Urgență Slatina”, se arată într-un comunicat remis de Poliția Olt.

Conducătorul auto a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Oamenii legii efectuează în continuare cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc accidentului rutier, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

<