14.7 C
Slatina
sâmbătă,20 aprilie,2024

Ultimele Articole

Un bărbat din Vâlcele, căutat de polițiști după ce concubina l-a dat dispărut

- Advertisement -

UPDATE: Bărbatul de 62 de ani, din Vâlcele, a fost găsit duminică, în jurul orei prânzului, de polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Coteana, la liziera pădurii dintre comunele Vâlcele și Izvoarele. Acesta nu a fost victima niciunei infracțiuni și a refuzat acordarea de îngrijiri medicale, fiind transportat la locuința de domiciliu și lăsat în grija concubinei.

Știrea inițială: Poliţiştii din Olt caută un bărbat, în vârstă de 62 de ani, din comuna Vâlcele, care a plecat voluntar de acasă vineri dimineăță și până la această dată nu s-a mai întors.

Cea care i-a anunțat dispariția la Poliție, după mai bine de o zi, este chiar concubina acestuia, cu care locuia împreună într-o casă din Vâlcele.

„În seara zilei de 11 decembrie, la ora 19:40, polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Coteana au fost sesizați, prin apelul de urgență 112, de o femeie, din comuna Vâlcele, cu privire la faptul că în data de 10 decembrie, în jurul orei 10.00, concubinul acesteia, Ionel Balaunțescu, de 62 de ani, a plecat voluntar de la domiciliul comun şi nu a mai revenit”, se arată într-un comunicat remis de Inspectoratul de Poliție Județean Olt.

Semnalmentele bărbatului dispărut sunt: înălţime aproximativ 1,75 – 1,80 metri, greutate aproximativ 60 de kilograme, ochi căprui, păr alb, tuns scurt, cu început de calviție. Acesta prezintă dificultăți la deplasare.

La momentul plecării de acasă acesta era îmbrăcat cu o geacă de piele de culoare neagră, cu guler, hanorac negru cu glugă, pantaloni albaștri din material textil, căciulă gri, iar în picioare purta cizme verzi.

Cei care pot furniza informații ce pot ajuta la găsirea bărbatului dispărut sunt rugați să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la numărul de urgență 112.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți