14.7 C
Slatina
vineri,19 aprilie,2024

Ultimele Articole

O nouă tranșă de teste pe bază de salivă primită de ISJ Olt. Preșcolarii și elevii ar urma să fie testați, cel mai probabil, marți

- Advertisement -

O nouă tranșă de teste rapide pe bază de salivă, pentru depistarea virusului ucigaș SARS-CoV-2, a fost primită luni de Inspectoratul Școlar Județean Olt. Profesorul Victor Iacobescu, șeful învățământului oltean, a declarat că directorii instituțiilor școlare oltene au fost deja chemați să le ridice luni, după ora prânzului, testarea preșcolarilor și elevilor urmând a avea loc marți și vineri.

Șeful ISJ spune că la Olt au fost primite 38.400 de teste, acestea adăugânduse la alte aproape 30.000 de teste de salivă, deja existente în depozitul inspectoratului.

„Am primit 38.400 de teste rapide pentru depistarea virusului SARS-COV2, ele  vor fi distribuite școlilor. Astăzi (luni, 13 decembrie n.r.), după ora 13:00, i-am chemat pe directori să vină să le ia. De la minister ni s-a transmis să facem testarea marți și vineri, dar lăsăm la latitudinea directorilor, pentru că nu există timp fizic”, a declarat profesorul Iacobescu.

Copiii din unitățile de învățământ oltene nu au mai primit teste rapide pe bază de salivă la sfârșitul săptămânii trecute, având în vedere că în depozitul Inspectoratului Școlar mai erau 28.000, în instituțiile școlare de la noi studiind peste 54.000 de preșcolari și școlari. Așadar, ținând cont de primirea noii tranșe de teste de salivă pentru depistarea infecției COVID-19, testarea copiilor va fi făcută și săptămâna aceasta, însă rămâne de văzut când.

 

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți