9.6 C
Slatina
vineri,19 aprilie,2024

Ultimele Articole

Crăciunul a venit mai devreme pentru peste 70 de copii membri ai aproximativ 30 de familii nevoiașe din județ. Polițiștii, ajutoarele Moșului

- Advertisement -

Ca în fiecare an, în preajma sărbătorilor de Crăciun, polițiștii de la Inspectoratul de Poliție Județean Olt sunt alături de copiii din familiile nevoiașe, fiind mesagerii lui Moș Crăciun. La fel au fost și în acest an, când datorită lor pentru peste 70 de copii membri ai aproape 30 de familii nevoiașe din județ Sfânta Sărbătoare a Nașterii Domnului Iisus Hristos a venit mai devreme. Oamenii legii i-au vizitat și le-au oferit tuturor produse tradiționale de Crăciun, dar și rechizite școlare și jucării, achiziționate cu fondurile strânse în urma sumelor de bani pe care le-au donat.

A devenit o tradiție ca polițiștii olteni să onoreze o misiune de suflet, prin care să aducă bucurie și căldură în sufletele copiilor și familiilor lor.

„Peste 70 de minori din aproximativ 30 de familii nevoiașe, din mai multe localități ale județului, au fost vizitați de către polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Olt, care, prin efortul comun de a dona sume de bani, au cumpărat și oferit cadouri, constând în produse alimentare, dulciuri, rechizite școlare și jucării. Ne bucurăm de fiecare dată când magia Crăciunului aduce zâmbete pe fețele copiilor din familiile nevoiașe și întotdeauna le vom fi alături, atât la bine, cât și la greu”, a declarat Ionuț Vasiloaica, purtător de cuvânt al IPJ Olt.

Sursa citată mai arată că și colindătorii, care au vizitat sediile unităților de poliție ale Inspectoratului de Poliție Județean Olt și i-au încântat pe polițiști cu colinde, au fost răsplătiți cu cadouri.

Daruri pentru prichindeii din Slatina și Corbu, dar și pentru bătrâneii de la centrul din Spineni

De generozitate și omenie au dat dovadă și polițiștii Secției Nr. 12 Poliție Rurală Potcoava, care, cu sprijinul Primăriei comunei Corbu, au invitat la Școala Gimnazială Buzești, pe copiii din cadrul căsuțelor de tip familial ale Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Olt, din municipiul Slatina, unde l-au așteptat pe Moș Crăciun, care a lăsat sania și renii acasă și a fost adus cu autospeciala de poliție.

„Copiii care au participat la activitate au primit cadouri, au asistat la un spectacol de colinde oferit de Ansamblul Folcloric «Mărțișorul» din Corbu și le-a fost oferită și o masă caldă. De asemenea, aceștia au primit și carnea obținută din sacrificarea unui porc”, a adăugat Vasiloaica.

Aceeași oameni ai legii de la Secția Potcoava au fost alături și de vârstnicii din Centrul de Îngrijire și Asistență Spineni al DGASPC OLT, cărora, cu sprijinul Primăriei Corbu, le-au oferit produse alimentare și dulciuri. Prezența oamenilor în uniformă, însoțiți de darurile lor, au adus zâmbete pe chipurile celor nevoiași vizitați în aceste zile.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți