27.2 C
Slatina
marți,16 aprilie,2024

Ultimele Articole

Zece ambarcațiuni și aproape 4.000 de metri de plase de pescuit, confiscate de jandarmi anul trecut

- Advertisement -

Jandarmii Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt au constatat în anul 2021 multe abateri în timpul desfășurării acțiunilor în cooperare sau în sistem propriu, pentru combaterea oricăror fapte de încălcare a legislației în domeniul piscicol. Oamenii legii au aplicat peste 200 de amenzi în cuanul de peste 57.000 de lei în timpul misiunilor pe linie de prindere a braconierilor, însă au confiscat și aproape 400 kilograme de pește, aproape 4.000 de metri plase de pescuit și zece ambarcațiuni.

„Pe parcursul celor 12 luni ale anului 2021, jandarmii au întocmit 24 de dosare cu acte de sesizare pentru săvârșirea de infracțiuni privind pescuitul și acvacultura fiind reținute 40 de infracțiuni cu 33 de autori. În cadrul acțiunilor, jandarmii au aplicat 210 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 57.500 de lei, pentru încălcarea prevederilor Ordonanței de Urgență 23 din 5 martie 2008, privind pescuitul și acvacultura. Totodată, au fost confiscate 391 kilograme de pește, precum și 3.918 metri plase de pescuit, fiind indisponibilizate zece ambarcațiuni pneumatice, lansete, ancore și alte unelte de pescuit”, a declarat Simona Floricel, purtător de cuvânt al Jandarmeriei Olt.

Sursa citată arată că acțiunile jandarmilor continuă în domeniul respectării prevederilor legale privind pescuitul sportiv sau comercial urmând a fi organizate acţiuni specifice pe linia prevenirii şi combaterii pescuitului ilegal.

Nu mai târziu de data de 4 ianuarie 2022 oamenii legii au depistat un bărbat în vârstă de 47 ani, cu domiciliul în municipiul Caracal, în timp ce pescuia comercial pe luciul de apă al pârâului Gologan, folosind o cameră tip auto și o plasă de pescuit comercial tip setcă monofilament.

„În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta a pescuit fără a deține autorizație de pescuit comercial, pentru deținerea și folosirea uneltelor de plasă tip monofilament. În cauză, s-au întocmit acte de sesizare sub aspectul săvârșirii a două fapte de natură penală conform articolului 64 din Ordonanţa de Urgenţă 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura. Bunurile au fost ridicate și predate organelor de cercetare penală pentru continuarea verificărilor”, a adăugat reprezentantul Jandarmeriei Olt.

sursă foto: Arhivă

 

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți