Se circulă cu dificultate pe Drumul Național (DN) 65 – European (E) 574, între comuna Valea Mare și satul Jitaru al orașului Scornicești, având în vedere că în după-amiaza zilei de miercuri a fost solicitaă o macara pentru a repune pe roți o autoutilitară ce în noaptea de marți a derapat și s-a răsturnat pe marginea drumului. Motivul a fost poleiul care s-a depus pe carosabil.
Centrul InfoTrafic al Poliției Române a anunțat că circulația în zonă se face doar pe un fir, dirijat de polițiști rutieri.
„Traficul se desfășoară pe un fir, dirijat, aproximativ 30 de minute, pe DN 65 – E 574 Slatina – Pitești, la kilometrul 65, între localitățile Valea Mare și Jitaru, județul Olt, unde au loc manevre pentru repunerea pe carosabil și tractarea unei autoutilitare derapate în cursul nopții”, au transmis în jurul orei 13:15 reprezentanții Inspectoratului General al Poliției Române.
Nu mai puțin de zece evenimente rutiere, dintre care nouă soldate doar cu pagube materiale și unul cu rănirea unui șofer de 20 de ani, din orașul Balș, s-au produs pe arterele publice care tranzitează județul, ca urmare a fenomenelor meteo ce s-au abătut asupra Oltului pe timpul nopții de marți, respectiv în dimineața zilei de miercuri. Au fost precipitații sub formă de burniță, care au favorizat depunerea de polei pe mai multe drumuri, accidentele petrecându-se în localitățile Caracal, Drăgănești Olt – două, Valea Mare, Brebeni, Călui, Oboga, Curtișoara, Baldovinești, inclusiv cel cu victimă dintre orașul Balș și comuna Baldovinești.
sursă foto: InfoTrafic Slatina – Grup Facebook