Inspectoratul de Poliție Județean Olt a scos la concurs noi funcții de șefi la mai multe secții de poliție din județ. Este vorba despre secțiile de poliție rurală Coteana, Osica de Sus, Bobicești și Dăneasa, recrutările fiind făcute din sursă internă, cei care vor să se înscrie pentru a ocupa unul dintre cele patru posturi vacante de șef mai având la dispoziție doar câteva zile, pentru a putea să-și depună dosarele complete.
Sunt funcții scoase de IPJ în cadrul a două concursuri, primul fiind pentru posturile de șef al Secțiilor de Poliție Rurală 4 Coteana și 2 Osica de Sus.
Ofițerii de poliție, cu gradul minim de inspector de poliție, se pot înscrie pe aceste locuri, însă au nevoie de următoarea pregătire de bază: studii universitare de lungă durată cu diplomă de licență în științe juridice, Drept, științe administrative, științe economice și științe militare. Polițiștii trebuie să fie, bineînțeles, apți medical și din punct de vedere psihologic, însă mai trebuie să aibă și o vechime de minimum trei ani în cadrul structurilor Ministerului Afacerilor Interne. Dosarele de înscrie pot fi depuse până în data de 20 ianuarie, ora 16:00, acestea urmând a fi analizate de o comisie de specialitate până pe 7 februarie. Apoi, pe 12 februarie, candidații ale căror dosare sunt admise urmează a susține interviul pe subiecte profesionale, rezultatele finale fiind afișate în data 15 februarie.
Pentru a ocupa unul dintre celelalte două posturi de șef de secție poliție rurală de la Bobicești – Secția 1 și Dăneasa – Secția 7, candidații trebuie să fie tot ofițeri de poliție, cu gradul minim de inspector de poliție, și să aibă, de asemenea, pregătire de specialitate, printre care să aibîă cel puțin trei ani vechime în specialitatea structurii pentru care se organizează concurs. Cei care vor să fie șefi la una dintre cele două secții își pot depune dosarele de înscriere până în data de 26 ianuarie, la ora 16:00. Pe 24 februarie, începând cu ora 12:00, este programat a avea loc interviul pe subiecte profesionale, rezultatele acestei probe fiind aprobate în aceeași zi.
Informații suplimentare despre posturile scoase la concurs de Poliția Olt pot fi consultate AICI (Coteana și Osica de Sus) și AICI (Bobicești și Dăneasa).