14.1 C
Slatina
sâmbătă,20 aprilie,2024

Ultimele Articole

Pompierii din cadrul ISU Olt, peste 16.000 de intervenții în ultimul an. A fost o creștere de peste 25 de procente, față de 2020

- Advertisement -

Sala de ședințe a Consiliului Județean Olt a găzduit joi evaluarea activității Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Matei Basarab” al județului Olt pe anul 2021. Evenimentul s-a desfășurat în format restrâns, adaptat situației actuale, respectiv starea de alertă în contextul pandemiei COVID-19, în prezența reprezentanților principalelor instituțiilor cu atribuții și responsabilități în gestionarea situațiilor de urgență din județ. Potrivit cifrelor oficiale, pompierii olteni au avut parte de peste 16.000 de intervenții, anul trecut, aceștia constatând o creștere cu peste 25 de procente, față de 2020.

Cele mai multe misiuni ale echipajelor ISU Olt au fost cele la care s-a solicitat intervenția paramedicilor SMURD, aceștia având parte de peste 5.800 de intervenții pentru acordare ajutor medical de urgență.

În ceea ce priveşte situaţia operativă, potrivit datelor din bilanțul ISU Olt, în anul 2021 pompierii au fost solicitați să intervină la un număr de 16.444 evenimente, pe tipuri de riscuri: incendii – 1.122 intervenţii; asigurare/supraveghere – 56; salvări animale – 44; ajutor medical de urgență – 5.843; alte intervenții – 4.537; protecția mediului – 95; asistență persoane – 183; protecția comunităților – 4.210; exerciții – 26; deplasări fără intervenții etc. – 328.

Din totalul evenimentelor, 29 de intervenţii au fost în județul Dolj şi una pe teritoriul județului Vâlcea. „Constatăm o creştere procentuală de   25,74% faţă de anul 2020, în care s-a intervenit la 12.211 de evenimente”, raportează pompierii din cadrul ISU.

Raportat la domeniul de activitate, 341 de incendii s-au produs la gospodării, anexe, bunuri ale populației, 47 de incendii au fost la domeniul public al statului, 39 de incendii la domeniul privat român şi străin, iar 695 incendii s-au produs la vegetaţia uscată, mirişti etc.

Dintre principalele cauze care au dus la favorizarea incendiilor pompierii enumeră: acţiune intenţionată – 26; mijloace de încălzire – 23; instalații electrice defecte – 108; foc deschis în spații deschise – 89; coș, burlan de fum defect – 49; fumatul – 17.

Pe timpul acţiunilor de intervenţie au fost salvate 64 de persoane, 61 fiind adulţi şi trei copii.

În anul 2021 echipajele SMURD au participat la 5.843 de intervenţii, din care 5.732 intervenţii de prim ajutor calificat şi 111 la descarcerare. În urma acestora, au fost asistate medical 6.110 persoane, dintre care 5.829 de adulţi şi 281 copii. Totodată, anul trecut, serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă din județul Olt au participat la 398 de intervenţii, din care 296 au fost în cooperare cu serviciile profesioniste pentru situaţii de urgenţă, iar la 102 singure.

În  anul 2021, ISU Olt, prin dispeceratul integrat, a asigurat gestionarea a 32.866 apeluri de urgenţă specifice direcţionate de Serviciul 112 şi monitorizarea a 2.528 de transporturi speciale. Iar în perioada sezonului estival iunie – septembrie, ISU Olt a asigurat forțe și mijloace pentru sprijinirea acțiunilor de intervenție în zona de competență a ISU Dobrogea al județului Constanța.

„Apreciez că activitatea inspectoratului a fost foarte bună, fiind o activitate constantă, ca şi în anii precedenţi, cu o creştere substanţială la ceea ce înseamnă demersurile şi atitudinea personalului pentru atingerea obiectivelor instituţionale. De asemenea, vreau să mulţumesc tuturor celor care, în contextul locului şi rolului instituţiei noastre în gestionarea situaţiilor de urgenţă, ne-au acordat încredere şi sprijin în acţiunile desfășurate!”, a declarat colonelul Adrian Tănase, inspectorul șef al ISU Olt.

Și cum anul 2021 a fost unul diferit ca și 2020, având în vedere contextul actual al pandemiei de Coronavirus, în ceea ce priveşte situaţia operativă pe linia infecțiilor cu SARS-CoV-2, echipajele ISU au participat anul trecut la 8.619 evenimente: asistență persoane (afectate de virus) – 535 intervenții; verificare măsuri secția ATI – 1.242 misiuni; misiuni de decontaminare/dezinfecții – 2.631 misiuni; misiuni de informare preventivă – 4.211 misiuni.

„Urmare a solicitărilor primite din partea Direcției de Sănătate Publică Olt, ISU Olt a efectuat misiuni de sprijin privind transportul echipelor mobile de vaccinare pe raza județului Olt. Suplimentar misiunilor detaliate, în baza Ordinelor Comandantului Acțiunii și a ordinelor Inspectorului General, pe parcursul anului 2021, ISU Olt a participat cu forțe și mijloace la misiuni în vederea sprijinirii acțiunilor de intervenție în combaterea infecțiilor COVID-19, în zona de competență a ISU București – Ilfov și misiuni de transport materiale și echipamente specifice necesare la nivel județean”, se mai arată în bilanțul pompierilor olteni.

Ca intervenţii deosebite salvatorii amintesc două mari evenimente, unul la Secțai Psihiatrie a Spitalului Slatina și altul la fabrica de mezeluri de la intrarea în comuna Valea Mare.

Incendiul produs în data de 21 aprilie la clădirea Secției de Psihiatrie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Slatina s-a manifestat cu degajări de fum dens și gaze toxice, fiind evacuați de către echipajele de căutare-salvare 36 de pacienți conștienți, iar celălalt a avut loc pe 14 noiembrie la o fabrică de procesare a cărnii din localitatea Valea Mare, în urma căruia au ars aproximativ 1.800 de metri pătrați din acoperișul clădirii, confecționat din panouri sandwich, instalațiile specifice procesului tehnologic, precum și materia primă aflată în spațiile de depozitare din interiorul halei. Pentru lichidarea acestora s-a acționat cu autospeciale de intervenție cu apă și spumă din cadrul subunităților de intervenție Slatina, Caracal și Scornicești, precum și forțe și mijloace din cadrul ISU Argeș și ISU Vâlcea.

 

 

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți