Două persoane au fost rănite după ce căruța în care se aflau a fost implicată într-un accident de circulație ce a avut loc, sâmbătă dimineață, în centrul comunei Văleni. Pe lângă atelajul hipo, în evenimentul rutier, care s-a produs în jurul orei 09:10, a mai fost implicat și un autoturism, la volanul căruia se afla o tânără de 30 de ani, din localitate.
Polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Drăgănești Olt s-au deplasat la fața locului, pentru a face cercetări.
„Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că în eveniment, pe Drumul Județean 679, a fost implicat un autoturism condus de o femeie, în vârstă de 30 de ani, din Văleni, și un atelaj hipo, în care se aflau 2 femei, cu vârstele de 40 și 69 de ani, din aceeași localitate. În urma coliziunii, cele două femei din căruță, au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la Spitalul Județean de Urgență Slatina. Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a declarat Ionuț Vasiloaica, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.
sursă foto: Amator
Polițiștii rutieri efectuează în continuare cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a petrecut accidentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.