6.2 C
Slatina
marți,19 martie,2024

Ultimele Articole

Polițiștii au deschis dosar penal pentru trei infracțiuni, în cazul bărbatului ce a murit la Fălcoiu

- Advertisement -

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Olt au deschis un dosar penal pentru săvârșirea a trei fapte în urma tragediei ce a avut loc în satul Cioroiu al comunei Fălcoiu, unde un bărbat din localitate a murit după ce a căzut cu un buldoexcavator în lacul unei balastiere.

În dimneața zilei de marți, în jurul orei 10.00, oamenii legii au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că bărbatul, din comuna Fălcoiu, angajat al unei societăți, în timp ce desfășura activități de excavare, în localitatea Cioroiu, s-ar fi răsturnat cu buldoexcavatorul în apă și nu a mai ieșit la suprafață.

La fața locului, s-a deplasat echipa operativă a Secției 2 Poliție Rurală Osica de Sus, precum și mai multe echipaje ale Inspectoratului pentru Sitiații de Urgență Olt, printre care și o autospecială pentru scafandri și o ambarcațiune cu motor.

„Bărbatul, în vârstă de 57 de ani, a fost extras de echipajul de scafandri, din cabina excavatorului. Acesta a fost preluat de echipajele medicale fără semne vitale, fiind constatat decesul. Trupul bărbatului a fost transportat la Morga Spitalului Județean de Urgență Slatina, în vederea efectuării necropsiei, pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului”, a declarat Ionuț Vasiloaica, purtător de cuvânt al IPJ.

Polițiștii efectuează în continuare cercetări, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți