-2.7 C
Slatina
duminică,24 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Opt elevi din patru unități școlare oltene, rezultate pozitive la testele rapide pentru depistarea SARS-CoV-2 efectuate joi

- Advertisement -

După o pauză de câteva săptămâni, joi au fost efectuate din nou teste rapide antigen pentru depistarea noului Coronavirus în rândul preșcolarilor și elevilor care frecventează cursurile în unitățile de învățământ din județul Olt. Victor Iacobescu, inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean, a declarat că nu mai puțin de opt copii au avut rezultate pozitive, până la ora 13:00 a zilei, la testele de salivă pe care le-au efectuat acasă și nu s-au mai prezentat fizic la ore.

Cei opt elevi provin de la patru instituții școlare oltene, spune șeful învățământului oltean.

„Este vorba despre trei elevi de la școala din Vlădila (foto n.r.), doi de la Liceul «A. I. Cuza» Corabia, doi de la Școala «Mihail Drumeș» Balș și unul de la școala din Mărgăritești, comuna Voineasa. Testarea a fost făcută acasă și nu au venit la școală”, a declarat profesorul Victor Iacobescu.

Acum, cursanților urmează a le fi prelevate de specialiștii Direcției de Sănătate Publică Olt, pentru efectuarea unor noi teste de laborator, de data aceasta RealTime-PCR. Dacă în cazul în care și acest rezultat este pozitiv, vor continua să urmeze cursurile în online, iar dacă rezultatul pozitiv al testului rapid va fi infirmat, aceștia se vor întoarce fizic în bănci.

Un număr de 209.400 de teste au fost primite la sfârșitul săptămânii de ISJ Olt, în week-end, acestea fiind distribuite marți directorilor de unități de grădinițe, școli, licee și colegii. Joi, încă o tranșă 45.000 de astfel de teste au fost primite de Inspectoratul Școlar, iar pentru că unitățile de învățământ oltene mai au în stoc din testele primite, acestea ar urma să fie distribuite către acestea săptămâna viitoare. Totodată, vor ajunge și 100.000 de măști de protecție.

Cursuri suspendate în 21 de clase. Ore online în toate cele opt clase de gimnaziu de la o școală din Slatina

Însă, la nivelul județului Olt sunt în prezent nu mai puțin de o sută de cursanți infectați cu COVID-19, la aceștia adăugându-se și cadre didactice și reprezentanți ai personalului auxiliar din unitățile de învățământ, numărul acestora fiind de 45. De asemenea, cursurile sunt suspendate la nivelul a 21 de clase din opt instituții școlare, acestea desfășurându-se în online. Potrivit inspectorului școlar general Victor Iacobescu, cele mai multe clase sunt la Școala „Ștefan Protopopescu” Slatina, fiind vorba despre toate cele opt clase de gimnaziu existente aici.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți