19.1 C
Slatina
vineri,26 aprilie,2024

Ultimele Articole

Aproape 322,6 milioane de lei, bugetul județului. CJ Olt continuă în 2022 investițiile de la Spitalul Slatina, drumurile având și ele prioritate

- Advertisement -

Aleșii județului s-au întrunit vineri în prima ședință ordinară din acest an, prilej cu care au avut de aprobat 20 de proiecte de hotărâre aflate pe ordinea de zi, dar și pe lista suplimentară. Dintre cele două proiecte aflate pe suplimentară, unul a făcut referire la aprobarea bugetului Oltului pentru anul 2022, care este de aproximativ 322,6 milioane de lei noi, dar a fost aprobate și estimările pentru anii 2023, 2024 și 2025. Și cum bugetul județului pe acest an a fost aprobat, consilierii județeni au aprobat, totodată, bugetul instituțiilor publice și activităților finanțate integral sau parțial din venituri proprii pe 2022, dar și programul de investiții pentru anul în curs, cele mai multe fiind în domeniile sănătate și infrastructură rutieră.

La finalul ședinței, Marius Oprescu, președintele Consiliului Județean Olt, a precizat că bugetul din acest an este mai bun decât cel de anul trecut, fiind făcut și un plan de investiții ce se vor derula anul acesta.

„Spre deosebire de anul trecut, bugetul este ceva mai bun, în sensul că anul acesta am reușit să prindem bani să închidem funcționarea atât a CJ Olt, cât și a tuturor instituțiilor din subordine. Asta nu înseamnă că nu era loc de mai bine. Bineînțeles că, de fiecare dată, ne dorim să avem și bani rămași pentru investiții, pentru a putea face un plan în ceea ce privește dezvoltarea județului”, a declarat șeful forului județean.

Din bugetul județului, aproape 20 de milioane de lei se alocă investițiilor, printre acestea aflându-se reabilitarea secțiilor din Blocul Materno-Infantil și din Blocul Medicală ale Spitalul Județean de Urgență Slatina (foto arhivă n.r.), care nu s-au modernizat complet.

„Avem în jur de 20 de milioane de lei alocați investițiilor, pe lângă cofinanțarea proiectelor pe fonduri europene. Banii îi vom folosi încercând să ducem la capăt proiectele începute. După cum știți, la Spitalul Județean de Urgență Slatina avem începute lucrări atât pe Secția Medicală, mai sunt trei etaje de reabilitat, plus liftul exterior care trebuie pus. În Blocul Materno-Infantil ne-au rămas câteva etaje ce nu sunt reabilitate, încercăm să prindem acești bani să finalizăm acele lucrări. De asemenea, la Direcția Generală de Asistență și Protecția Copilului Olt, avem centrul de persoane vârstnice de la Fălcoiu, pe care l-am început în 2021. În 2022 sperăm să trecem de un grad de realizare de peste 60%, urmând ca anul viitor să-l finalizăm. Am prins o sumă importantă de bani pentru acest centru”, a adăugat Marius Oprescu.

Au fost începute mai multe lucrări și pe drumurile publice care tranzitează bugetul, motiv pentru care Consiliul Județean dorește să le ducă la bun sfârșit.

„Drumurile începute de CJ din bugetul propriu, cum este cel care merge de la Morunglav la Cârlogani și, de asemenea, cel de la Bobicești la stația de transfer Balș a gunoaielor, au avut nevoie de sume, astfel încât să finalizăm. Sume importante s-au prins pentru cofinanțarea proiectelor celor două drumuri, pe care le avem pe POR și Strategia Dunării, drumuri care leagă județul Olt de la nord la sud, de la Verguleasa până la Giuvărăști, la ieșire din județul Olt în Teleorman, unde sumele sunt foarte mari, iar cofinanțarea noastră este una importantă și am alocat acești bani și sperăm să finalizăm aceste obiective”, a mai precizat președintele CJ Olt.

 

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți