10.2 C
Slatina
joi,25 aprilie,2024

Ultimele Articole

Echipaje mixte ISU – DSP Olt, în sprijinul cadrelor medicale de la Ambulanță, pentru a efectua teste rapide COVID. 400 de solicitări primite zilnic prin 112  

- Advertisement -

Numărul de solicitări primite prin apelul de urgență 112, pentru efectuarea de teste rapide la domiciliu, în vederea depistării virusului SARS-CoV-2, a crescut brusc, peste 400 de cereri fiind primite, zilnic, de cadrele medicale ale Serviciului Județean de Ambulanță Olt. Acesta este și motivul pentru care prefectul de Olt Florin Homorean a luat măsuri de creștere a capacității de testare COVID-19, două echipaje mixte ISU – DSP Olt venind astfel în sprijinul celor de pe echipajele Ambulanței pentru efectuarea testărilor la domiciliu. Totodată, s-au deschis și două noi centre de testare, la sediile secundare ale Direcției de Sănătate Publică Olt din municipiile Slatina (Policlinica Veche n.r.) și Caracal, pe strada Virgil Carianopol, acestea funcționând sâmbătă și duminică.

„În contextul creşterii solicitărilor de testare COVID-19 primite prin intermediul SNAU 112 (în medie fiind înregistrate zilnic 400 de solicitări n.r.), am convocat o şedinţă operativă cu reprezentanții Serviciului Județean de Ambulanță Olt, Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt şi Direcției de Sănătate Publică Olt, în vederea creșterii capacității de testare”, a declarat prefectul Homorean.

În acest sens, la nivel judeţean, se vor aplica următoarele măsuri:

Operaţionalizarea a două echipaje mixte ISU – DSP Olt care vor acţiona zilnic pentru testarea la domiciliu, în sprijinul echipajelor SAJ Olt;

Organizarea a două centre de testare în municipiile Slatina și Caracal, cu program de funcţionare sâmbătă şi duminică, în intervalul orar 10:00 – 18:00. Aceste centre vor funcţiona la: Sediul Secundar al DSP Olt din municipiul Slatina, strada Aleea Tineretului, nr. 1 A; Sediul Secundar al DSP Olt din municipiul Caracal, strada Virgil Carianopol, nr. 15.

Reprezentantul Guvernului în teritoriu a mai spus că persoanele care prezintă simptomatologie specifică infectării cu virusul SARS-CoV-2 se pot adresa pentru testare şi medicilor de familie. Lista medicilor de famile care efectuează testare Covid-19 este disponibilă pe pagina de internet a DSP Olt, la următorul link: http://www.dspolt.ro/covid19/files/lmftcovid19.2022.pdf.

 

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți