10.2 C
Slatina
joi,25 aprilie,2024

Ultimele Articole

Incendiu la Spitalul Județean Suceava. Peste 300 de pacienți, printre care 100 de copii, au fost evacuați de urgență

- Advertisement -

Peste 300 de pacienţi, printre care 100 de copii, au fost evacuați după ce un incendiu a izbucnit la Spitalul Județean Suceava, într-un salon al secției de ginecologie. Printre cei scoși din spital au fost și 57 de nou născuți. Incendiul nu s-a extins, dar a produs mult fum care a provocat panică. Din primele informații, focul ar fi pornit din cauza unui aparat electric încins. 

Incendiul s-a produs la etajul al patrulea al spitalului, acolo unde se află Secţia de obstretică şi ginecologie, fără a fi înregistrate victime.

„La sosirea primelor echipaje, incendiul se manifesta, cu flacără şi degajări de fum, la elemente combustibile ale instalaţiei electrice – izolaţie cabluri şi ale instalaţiei de ventilare, dispuse în planşeul holului de la etajul IV, Secţia Obstetrică-Ginecologie, în dreptul salonului nr. 7. Din fericire, nu s-au înregistrat victime”, a transmis ISU Suceava.

Iniţial, la faţa locului au fost trimise mai multe echipaje de pompieri de la Detaşamentul de Pompieri Suceava, cu cinci autospeciale cu apă şi spumă, o descarcerare uşoară, o autoscară de intervenţie la înălţime, o ambulanţă SMURD B2 şi o autospecială de transport personal şi victime multiple, ulterior fiind activat şi Planul Roşu de Intervenţie.

„Pe lângă subunităţile pompierilor militari suceveni, au mai fost solicitate resurse şi de la Inspectoratele pentru situaţii de urgenţă Botoşani şi Iaşi, în total, fiind alocate intervenţiei, etapizat, şapte autospeciale cu apă şi spumă, opt ambulanţe SMURD, trei autoscări de intervenţie la înălţime, cinci Autospeciale de Transport Personal şi Victime Multiple, două autospeciale de intervenţii complexe şi un echipaj pentru descarcerare. De asemenea, în sprijin, au intervenit şi nouă echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean Suceava. Deoarece incendiul a fost localizat în timp scurt, din totalul forţelor şi mijloacelor alocate, o parte au fost întoarse la bază”, a precizat Găleată.

În paralel cu acţiunea de stingere, au fost căutate și evacuate toate persoanele din incintă – pacienţi, personal medical şi auxiliar, de la nivelul etajului IV şi de la etajele superioare. Pe parcursul intervenţiei au fost evacuaţi, de către pompierii militari şi personalul de la locul de muncă, 329 de pacienţi, dintre care, 102 copii (57 nou-născuţi). Pacienţii nu au suferit arsuri sau intoxicaţii cu fum şi gaze toxice.

Flăcările au fost stinse în 10 minute și pacienții au revenit în saloane, cu excepția celor de la etajul la care a avut loc incendiul. Pentru aceștia au fost găsite alte spații în spital.

sursa: Digi24.ro

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți