16 percheziții domiciliare au fost efectuate în județele Dâmbovița și Olt, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunilor de trafic intern de droguri de risc și efectuarea fără drept de operațiuni cu substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive. Procurorii Biroului Teritorial Dâmbovița al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Crimei Organizate Dâmbovița au desfășurat în județ o singură descindere, respectiv în municipiul Slatina.
„Din cercetările efectuate de polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Dâmbovița, împreună cu un procuror din cadrul DIICOT Dâmbovița, a reieșit că, începând cu luna septembrie a anului 2021, trei bărbați, cu vârste cuprinse între 30 și 32 de ani, din Târgoviște, s-ar fi constituit într-un grup organizat, ce ar fi avut ca scop obținerea de foloase materiale, în urma traficului de droguri de risc și de substanțe cu efect psihoactiv. Ulterior, la acest grup infracțional, ar fi aderat un bărbat de 31 de ani, din județul Olt, care ar fi avut rolul de a aproviziona gruparea cu astfel de substanțe, cumpărate din București și un alt bărbat, de 34 de ani, care s-ar fi ocupat de preluarea, transportul și remiterea substanțelor către membrii grupării, pentru revânzare. Alți cinci bărbați ar fi aderat la grup, rolul acestora ar fi fost distribuirea substanțelor, în Târgoviște”, se arată într-un comunicat remis de Inspectoratul de Poliție Județean Olt.
Sursa citată mai arată că pentru achiziționarea drogurilor, bărbatul ar fi efectuat plata cu monedă virtuală, iar ceilalți membri ai grupării, beneficiari ai substanțelor achiziționate, printre care și olteanul, ar fi achitat contravaloarea lor prin intermediul unui transfer dintr-o aplicație online. „Prin această modalitate, s-ar fi ascuns circuitul banilor și s-ar fi evitat o întâlnire fizică între membrii grupării. Substanțele ar fi ajuns la «beneficiari» prin lăsarea într-un loc prestabilit, de unde erau ridicate ulterior”, mai precizează anchetatorii.
În urma celor 16 percheziții din Dâmbovița și Olt, au fost indisponibilizate o sută de grame de materie vegetală, 24 de țigarete confecționate artizanal susceptibile a conține urme de materie vegetală, peste patru grame de substanță pulverulentă, un grinder metalic, trei cântare electronice de mare precizie, telefoane mobile, un laptop, tablete, un pistol airsoft, o sabie artizanală, 100 de euro și 8.980 de lei. 35 de persoane depistate după efectuarea acestora, inclusiv cea din Slatina, au fost conduse la sediul DIICOT Dâmbovița, în vederea audierii.
Activitățile au beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și de sprijinul ofițerilor de poliție judicară din cadrul brigăzilor de combatere a crimei organizate Ploiești și Pitești, serviciilor de combatere a crimei organizate Olt și Buzău, precum și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Dâmbovița.
