10.2 C
Slatina
joi,25 aprilie,2024

Ultimele Articole

Siguranța pe Internet, pe înțelesul a peste o sută de elevi din trei instituții școlare oltene

- Advertisement -

Ziua Siguranţei pe Internet, marcată anual pe 9 februarie, a fost sărbătorită și de polițiștii olteni care  au desfăşurat activități de informare și prevenire, adresate elevilor din cadrul a trei unități de învățământ din județ. În total, peste o sută de copii, dar și șase cadre didactice, au participat la evenimentele desfășurate de polițiștii Biroului Siguranță Școlară, Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității și Poliția orașului Scornicești din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

Liceul Tehnologic „Alexe Marin” din municipiul Slatina, Liceul Teoretic „Tudor Vladimirescu” din orașul Drăgănești Olt și Liceul Tehnologic „Constantin Brâncoveanu” din orașul Scornicești sunt instituțiile școlare unde oamenii legii au desfășurat, în prezența elevilor și a dascălilor, activități de informare și prevenire cu privire la riscurile la care sunt expuși atunci când navighează pe internet.

„Principalele categorii de riscuri la care se pot expune tinerii în mediul online sunt: infectarea sistemelor cu programe de tip malware (viruși), furtul de identitate, cyberbullying și pornografia infantilă. Activitățile au constat în promovarea utilizării într-un mod mai sigur și responsabil a tehnologiei, fiind oferite copiilor recomandări generale care privesc protejarea datelor personale, protejarea parolei, evitarea întâlnirilor cu persoane cunoscute pe internet și anunţarea părinţilor despre intenţia unor astfel de întâlniri”, se arată într-un comunicat remis de IPJ Olt.

Oamenii legii le-au mai recomandat elevilor să-și selecteze cu atenție imaginile pe care le postează pe paginile de socializare și să-și anunțe părinții despre intențiile de a posta.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți