2.6 C
Slatina
sâmbătă,20 aprilie,2024

Ultimele Articole

Olt: Circa 400 de fermieri, înscrişi deja în programul Tomata. Echipe DAJ preiau dosarele în teren

- Advertisement -

Aproximativ 400 de fermieri din judeţul Olt s-au înscris în această săptămână în programul Tomata, după ce luni au fost depuse la Direcţia Agricolă Judeţeană (DAJ) Olt primele dosare de înscriere, potrivit directorului instituţiei, Gabriela Andronie.

Aceasta a menţionat că în urma discuţiilor cu fermierii şi reprezentanţii administraţiilor locale a reieşit că numărul fermierilor ce se vor înscrie în programul Tomata va fi de peste 5.000, motiv pentru care, în contextul pandemiei, pentru a evita aglomeraţia la sediul DAJ, echipe de angajaţi ai instituţiei se deplasează în teren pentru preluarea dosarelor.

„Noi am estimat că vor fi peste 5.000 de fermieri care se vor înscrie în program şi începând din această săptămână echipe de la DAJ se deplasează în localităţile din zona de sud a judeţului pentru a prelua dosarele de la fermieri. Având în vedere şi evoluţia pandemiei, vrem să evităm aglomeraţia la sediul instituţiei şi în acelaşi timp să-i ajutăm şi pe fermieri să nu mai fie nevoiţi să vină la Slatina cu dosarele. Echipele noastre vor ajunge în localităţile aflate la o distanţă mai mare de Slatina, în special din zona de sud a judeţului”, a spus Gabriela Andronie.

Directorul DAJ a menţionat că anterior preluării dosarelor pentru programul Tomata, angajaţii din instituţie i-au informat pe fermieri şi pe reprezentanţii administraţiilor locale despre documentele necesare pentru înscrierea în program.

Termenul limită de depunere a dosarelor pentru „Tomata” este 1 martie, însă reprezentanţii fermierilor afirmă că perioada înscrierilor ar putea fi prelungită până la finalul lunii martie.

Fermierii înscrişi program, care produc şi valorifică tomate în ciclul I de producţie (1 martie – 10 iunie), pot primi un ajutor de minimis de 3.000 de euro de beneficiar.

sursa: Agerpres.ro

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți