10.2 C
Slatina
joi,25 aprilie,2024

Ultimele Articole

Zece noi blocuri din municipiul Slatina vor fi anvelopate

- Advertisement -

„Programul de reabilitare termică” este continuat și anul acesta de Primăria Slatina, de data aceasta zece noi blocuri din municipiu, cu 20 de scări, suprafața totală fiind de peste 25.000 de metri pătrați, fiind incluse în vederea anvelopării. Solicitările pentru înscrierea blocurilor în acest program au venit din partea a șase asociații de proprietari din Slatina.

Printre motivele pentru care acestea au fost incluse la reabilitare termică se numără faptul că, în prezent, blocurile de locuinţe înregistrează de regulă un consum specific anual de energie pentru încălzire, cuprins între 180 KWh/mp şi 240 Kwh/mp, prin pereţii exteriori, ferestre şi terase, iar aceste pierderi de energie determină costuri foarte ridicate cu încălzirea apartamentelor pe perioada de iarnă; precum și faptul că cele zece imobile propuse pentru includerea în acest program prezintă elemente de construcţie ale faţadelor degradate sau deteriorate, precum şi componente – pereţi exteriori şi tâmplarie exterioară, neperformante din punct de vedere energetic.

Blocurile ar urma să fie anvelopate cu finanțare din surse proprii sau surse atrase.

Care sunt blocurile incluse în „Programul de reabilitare termică”

Strada Aleea Lalelelor, Bl. FB 5, SC. A, B, C și F;

Strada Aleea Lalelelor, Bl. FA 12, SC. A, B și C;

Strada Prelungirea Tunari, Bl. S 24, SC. A și B;

Strada Drăgănești, Bl. P 2, SC. A;

Strada Gladiolei, Bl. 29, SC. A și B;

Strada Drăgănești, Bl. 24, SC. A și C;

Strada Cireșului, Bl. D 8, SC. A și B;

Strada Aleea Bradului, Bl. 2D 4, SC. A și B;

Strada Aleea Bradului, Bl. C 9, SC. A;

Strada Centura Basarabilor, Bl. C 7, SC. A.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți