13.1 C
Slatina
vineri,26 aprilie,2024

Ultimele Articole

MApN dezminte o informație devenită virală pe Internet: Baza Militară Deveselu nu face încorporări

- Advertisement -

Pe rețelele sociale au apărut în ultimele zile mai multe fake news-uri după ce Federația Rusă a declanșat războiul în țara vecină României, Ucraina, iar acestea au fost rând pe rând dezmințite de Ministerul Apărării Naționale. Una dintre știrile false este și cea legată de faptul că Baza Militară 99 din comuna olteană Deveselu face încorporări în armată.

MApN a precizat vineri, 25 februarie, că documentul care circulă pe Internet, prin care o persoană este chemată la un stagiu de pregătire profesională la Baza Deveselu, din județul Olt, începând cu data de 1 martie, este fals. Însă, până să vină ministerul cu lămuriri, internauții au început să comenteze, spunând că această mobilizare ar fi organizată în contextul actual al conflictului ce are loc în Ucraina. MApN a ținut să dezinformeze situația creată legată de procesul de recrutare.

„Vă semnalăm încă o încercare de dezinformare care circulă în mediul online, legată tot de procesul de recrutare. Vă informăm că NU, Baza Militară Deveselu NU FACE încorporări”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a ministerului.

Reprezentanții Ministerului Apărării au mai spus și în alte precizări că temele privind reintroducerea serviciului militar obligatoriu pentru români și mobilizarea rezerviștilor sunt false.
„Temele reintroducerii serviciului militar obligatoriu pentru cetățenii români și ale mobilizării rezerviștilor sunt false și circulă în spațiul public, în special în mediul online, de foarte multă vreme. În România, serviciul militar obligatoriu a fost suspendat prin Legea 395 din 2005. Potrivit acestui act legislativ, începând cu data de 1 ianuarie 2007, executarea serviciului obligatoriu, în calitate de militar în termen şi militar cu termen redus, se suspendă (Articolul 2). Pe durata stării de război, a stării de mobilizare, precum şi pe timpul stării de asediu, executarea serviciului militar devine obligatorie, în condiţiile legii (Articolul 3). Ca atare, reluarea încorporărilor se poate face DOAR în situația decretării uneia dintre cele trei stări menționate mai sus. Vă rugăm să vă informați DOAR din sursele oficiale!”, arată reprezentanții MApN.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți