13.1 C
Slatina
vineri,19 aprilie,2024

Ultimele Articole

Ce s-ar întâmpla dacă o rachetă rusă ar cădea accidental în România?

- Advertisement -

Vladimir Putin amenință cu războiul nuclear, în timp ce armata lui trimisă în Ucraina nu arată foarte bine, e destul de dezorganizată, nu are suficiente provizii, pare prost coordonată. În aceste condiții, dacă o rachetă lansată de ruși este prost ghidată și nimerește accidental în România, ce se întâmplă? Este una dintre întrebările pe care mulți români și le pun cu teamă. Vasile Dîncu, ministrul apărării, spune însă că un război nu se pornește dintr-o greșeală.

„În asemenea situații există mai multe modalități de decizie și mai multe instanțe de decizie. Un război nu se pornește dintr-o greșeală. Evident, sunt proceduri NATO, așa cum și rușii au proceduri care, sigur, până la urmă țin de filosofia războiului, prin care se verifică temeiul acestui accident, cauzele și condițiile”, a declarat, joi seara, la Digi24, ministrul apărării, Vasile Dîncu.

El a dat și un exemplu recent. „După ce avionul ucrainean a intrat în spațiul aerian al României și a trebuit să fie escortat și adus pe aerodromul din Bacău, am primit o scrisoare din partea ministrului Reznikov (ministrul apărării din Ucraina – n.r.) în care și-a cerut scuze pentru că avionul lui a ajuns aici, deci a confirmat foarte repede că este o greșeală și să n-o interpretăm ca un act ostil la adresa României”, a relatat Vasile Dîncu.

„Deci, un accident nu poate declanșa un război mondial, cum ar fi un război între NATO și Rusia. Sunt și alte instanțe care hotărăsc asta, deci din acest punct de vedere, nu trebuie să ne temem. Un război nu poate porni din greșeală”, a asigurat din nou ministrul apărării.

Cât de reală e amenințarea nucleară a Rusiei?

În ceea ce privește amenințările Rusiei cu arma nucleară, ministrul Dîncu crede că românii sunt apărați în primul rând de rațiune – rațiunea lumii și rațiunea noastră.

„O ameninţarea nucleară este în primul rând o ameninţare de descurajare. Așa a fost definită. A fost escaladare să aibă toţi arme nucleare ca să se teamă unul de altul, să se anuleze posibila nebunie a unui om, pentru că nimeni nu vrea să se sinucidă, nici nebunii nu vor să se sinucidă. Din perspectiva asta, este improbabil să înceapă cineva un război în care se sinucide şi pe sine, pentru că fiecare ştie ce potenţial nuclear are celălalt”, a declarat Vasile Dîncu.

„În al doilea rând, mecanismul valizei nucleare, despre care vorbim noi, cu un buton roşu pe care ar apăsa un nebun din greşeală sau un copil care se joacă în jurul valizei, este doar o metaforă, pentru că este un mecanism. Dacă decizia politică o poate lua unul singur, am văzut generali speriaţi și în jurul lui Putin, oameni care nu se puteau controla şi pe care îi ţinea la distanţă de 20 de metri…Decizia politică s-ar putea lua, dar există o serie de decizii de siguranță, decizii tehnice, până a pune în aplicare. E un lung şir de decizii tehnice pentru a pune asta. Credem că nu se poate face asta şi din punct de vedere procedural”, a explicat Vasile Dîncu.

„Nu trebuie să ne temem de acest lucru. Ameninţarea nucleară este de multă vreme, a rămas şi rămâne o ameninţare. Este un fel de ultima posibilitate şi una la care nimeni nu poate apela niciodată”, a dat din nou asigurări Vasile Dîncu.

sursa: Digi24.ro

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți