13.1 C
Slatina
vineri,26 aprilie,2024

Ultimele Articole

Autoturism cu trei persoane, răsturnat într-un sens giratoriu ce leagă DN 65 – E 574 cu Drumul Expres 12, la Piatra Olt

- Advertisement -

Nici nu s-au finalizat lucrările la drumul expres ce face leagă Craiova de Pitești, pe lângă municipiul Slatina, și deja pe drumurile de legătură au loc tot mai multe accidente de circulație. Unul dintre ele s-a produs chiar sâmbătă dimineață, în jurul orei 06:30, pe Drumul Național 65 – European 574, chiar în sensul giratoriu care va face legătura cu Drumul Expres 12, în orașul Piatra Olt. Un autoturism în care se aflau trei persoane și un câine s-a răsturnat, în urma evenimentului rutier care a fost anunțat prin apelul de urgență 112 fiind nevoie de intervenția mai multor echipaje ale Serviciului Rutier Olt, precum și pompieri de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Olt.

Autoturismul era condus de un bărbat de 55 de ani, din localitatea Valea Stanciului, județul Dolj, care circula dinspre Balș către Slatina, iar din primele date se pare că a intrat cu viteză în sensul giratoriu, s-a urcat puțin pe acesta, apoi s-a răsturnat într-un șanț de pe marginea drumului. Din fericire, nu s-au înregistrat victime omenești și doar pagube materiale.

Sursă foto: Martor

„Polițiștii rutieri au constatat faptul că un bărbat, în vârstă de 55 de ani, în timp ce conducea un autoturism, din direcția Balș spre Slatina, nu a adaptat viteza în sensul giratoriu, a lovit scuarul și ulterior s-a răsturnat în afara părții carosabile, fiind produse doar pagube materiale. Conducătorul auto nu se afla sub influența băuturilor alcoolice”, a declarat Ionuț Vasiloaica, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

Polițiștii au întocmit actele de constatare a accidentului, iar șoferul doljean a fost sancționat contravențional și i-a fost eliberată autorizația de reparație a autoturismului.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți