10.2 C
Slatina
joi,28 martie,2024

Ultimele Articole

A crescut numărul solicitărilor de eliberare pașapoarte și în Olt. Motivul – venirea Paștelui și vacanțelor, mai puțin conflictul militar din Ucraina

- Advertisement -

Ridicarea restricțiilor impuse de stările de alertă și starea de urgență din ultimii doi ani, în contextul pandemiei COVID-19, precum și conflictul militar din Ucraina, deschis de Federația Rusă în urmă cu 13 zile, sunt motivele pentru care, în ultima perioadă, a crescut numărul solicitărilor venite din partea locuitorilor județului în vederea eliberării de pașapoarte. Chiar și așa, din spusele reprezentanților Prefecturii Olt, instituție în subordinea căreia funcționează Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte, în prezent nu este un blocaj în județ privind eliberarea de pașapoarte, ba, mai mult, angajații de la Pașapoarte îi ajută și pe alți colegi, reușind să rezolve într-o zi cel puțin 50 de dosare.     

Reprezentanții instituției Guvernului României în teritoriu pun creșterea numărului de solicitări pentru eliberarea de pașapoarte pe seama perioadei imediat următoare, având în vedere că vin Sărbătorile Pascale și vacanța, și mai puțin pe seama conflictului armat din țara vecină.

„Numărul solicitărilor pentru pașapoarte a crescut considerabil, dar nu se poate pune pe seama contextului Ucraina. Să ne gândim că vine Paștele, vine vacanța, s-au eliminat restricțiile după doi ani… S-au făcut niște precizări, că în cazul în care oamenii nu găsesc locuri libere în platformă pentru județul de domiciliu, să se programeze în alt județ. La noi nu există un blocaj. În plus, colegii de la Olt vin în ajutorul și celor din alte județe, rezolvă 50 de dosare pe zi. Este o creștere, dar nu este un blocaj”, spun reprezentanții Prefecturii Olt.

Încă de la primele semnale de creștere a volumului solicitărilor de pașapoarte, pentru evitarea supraaglomerării la sediile serviciilor publice comunitare de pașapoarte, Direcția Generală de Pașapoarte a recomandat instituțiilor prefectului, în cadrul cărora sunt organizate serviciile publice comunitare de pașapoarte, dispunerea prelungirii programului de lucru cu publicul, precum și suplimentarea, până la capacitatea maximă, a stațiilor de preluare a cererilor, utilizate la nivelul structurilor teritoriale de pașapoarte. În acest context, în prezent, a fost prelungit programul de lucru cu publicul de luni până vineri la nivelul mai multor Servicii de Pașapoarte din țară, printre acestea nefiind și cel din județul Olt, informații oficiale pe această temă putând fi găsite AICI.

sursă foto: Arhivă

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți