2.3 C
Slatina
vineri,19 aprilie,2024

Ultimele Articole

Trei răniți într-un accident produs în fața Primăriei Curtișoara. Dubă răsturnată în șanț, după ce a fost lovită de o mașină

- Advertisement -

Accident de circulație produs luni dimineață, în jurul orei 09:00, pe un drum public din comuna Curtișoara, chiar în zona Primăriei. O mașină condusă de o femeie din localitate a acroșat o dubă, la volanul căreia era un tânăr din comuna Strejești. În urma impactului violent, autoutilitara s-a răsturnat într-un șanț de la marginea drumului, iar șoferul și cei doi pasageri au fost răniți, necesitând transportul la Spitalul Slatina.  

În această dimineață, în jurul orei 09:00, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la producerea unui eveniment rutier, în comuna Curtișoara.

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Slatina s-au deplasat la fața locului pentru cercetări și stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul. „Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că, la intersecția străzilor Eroilor cu Castanului, din comuna Curtișoara, un autoturism condus de o femeie, în vârstă de 37 de ani, a acroșat o autoutilitară condusă de un bărbat, în vârstă de 29 de ani, aceasta din urmă răsturnându-se. În urma coliziunii, bărbatul și doi pasageri din autoutilitară, au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportați la Spitalul Județean de Urgență Slatina”, a declarat Ionuț Vasiloaica, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

Pompierii Detașamentului Slatina, cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere și un echipaj SMURD, dar și două echipaje de la Serviciul Județean de Ambulanță Olt, au intervenit pentru a acorda îngrijiri medicale victimelor accidentului rutier.

„În urma evenimentului nu au fost persoane încarcerate, iar  trei victime au fost asistate și transportate la spital de echipajele medicale. Echipajul SMURD a preluat o femeie, în vârstă de 34 de ani, conștientă, cu traumatism coloană cervicală, membrul superior drept și membrul inferior drept. Ceilalți doi pacienți, în vârstă de 29 și 30 de ani, cu diverse traumatisme au fost preluați de echipajele Ambulanței. Toate cele trei victime au fost transportate la Unitatea Primiri Urgențe a Spitalului Slatina”, a spus Alin Băsășteanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt.

Polițiștii rutierii i-au testat pe cei doi conducători auto cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative, iar în cauză efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul. Oamenii legii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

 

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți