20.2 C
Slatina
miercuri,24 aprilie,2024

Ultimele Articole

Peste 4.400 de fermieri din Olt, înscrişi în programul Tomata. Primele roşii vor fi recoltate în aprilie

- Advertisement -

Peste 4.400 de fermieri din judeţul Olt s-au înscris până acum în programul „Tomata”, însă înscrierile continuă şi reprezentanţii Direcţiei Agricole Judeţene (DAJ) Olt estimează că în judeţ vor fi peste 5.000 de fermieri în program.

Directorul DAJ Olt, Gabriela Andronie, a precizat că fermierii înscrişi în program au înfiinţat culturile şi imediat ce vor pregăti bannerele pe care trebuie să le afişeze vor notifica DAJ pentru prima vizită în teren, cea privind identificarea culturii şi a suprafeţei cultivate cu tomate în spaţii protejate.

„Înscrierile au început în februarie şi până acum au fost depuse pentru programul Tomata 4.446 de dosare. Estimăm că în judeţul Olt se vor înscrie în program circa 5.000 de fermieri. Câţiva au început să trimită notificări pentru înfiinţarea culturilor şi spre finalul acestei săptămâni vor începe vizitele în teren pentru identificarea culturilor şi suprafeţelor. Culturile au fost înfiinţate, însă fermierii nu au pregătit încă bannerele şi de aceea au fost trimise puţine notificări. La prima vizită se fac fotografii şi la culturile dar şi la bannerul cu informaţii. Pe banner apare şi numărul dosarului de înscriere în program şi de aceea pe site-ul DAJ Olt este afişat pentru fermieri ‘registrul unic tomate’ să pe care îl actualizăm periodic, în funcţie de volumul dosarelor de înscriere primite”, a explicat Gabriela Andronie.

Primele tomate produse de fermierii din judeţul Olt vor fi recoltate la finalul lunii aprilie, însă cei mai mulţi dintre legumicultorii înscrişi în program le vor recolta în luna mai, potrivit preşedintelui Sindicatului Producătorilor Agricoli Olt, Ion Păunel.

„În perioada sărbătorilor de Paşte, în a doua parte a lunii aprilie, vor fi recoltate, probabil, primele tomate din solariile din judeţul Olt, chiar şi de către fermierii cu sisteme de încălzire. A fost frig în ultima perioadă şi cei mai mulţi dintre fermieri au sisteme de încălzire rudimentare, adică folosesc mai multe straturi de folie, prea puţini au centrale termice, din cauza costurilor investiţiei iniţiale, dar şi a costurilor pentru asigurarea combustibilului. Cei mai mulţi fermieri din program vor recolta probabil în luna mai, în a doua jumătate a lunii mai”, a arătat Păunel.

Fermierul a menţionat că acei legumicultori care vor recolta tomate în aprilie au costuri mai mari şi acest fapt se va reflecta în preţul produselor.

„Anul acesta, costul pentru un kilogram de tomate recoltate în a doua parte a lunii aprilie cred că va ajunge la 17 – 18 lei, pentru că au fost mai scumpe faţă de anul trecut şi îngrăşămintele şi combustibilul pentru încălzire. Şi fermierii au mai făcut faţă cât de cât pentru că s-au aprovizionat cu îngrăşăminte încă din vară, s-au aprovizionat şi cu combustibil tot de atunci”, a adăugat Ion Păunel.

Pentru a primi ajutor de minimis fermierii înscrişi în programul pentru tomate trebuie să recolteze şi să valorifice producţia în perioada martie – 10 iunie.

sursa: Agerpres.ro

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți