2.6 C
Slatina
sâmbătă,20 aprilie,2024

Ultimele Articole

Șofer argeșean, amendat de polițiștii Secției Perieți pentru un transport ilegal de lemne

- Advertisement -

Polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Perieți au depistat miercuri, în comuna Perieți, un argeșean, în vârstă de 54 de ani, în timp ce transporta, cu o autoutilitară, aproximativ 0,44 metri cubi de material lemnos, respectiv lăturoaie plop. Conducătorul auto a fost amendat cu 5.000 de lei, iar cantitatea de lemne a fost confiscată.

În ultima jumătate de an, șoferul din Argeș a efectuat mai multe transporturi de lemne, cu aceeași autoutilitară, cantitatea totală fiind de aproximativ 140 de metri cubi, care a fost depășită.

„Din verificările efectuate, polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Perieți împreună cu polițiștii Serviciului de Ordine Publică, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, au constatat faptul că bărbatul, în calitate de persoană fizică, în perioada 16 septembrie 2021 – 16 martie 2022, a transportat, cu autoutilitara respectivă, cantitatea totală de 137,551 metri cubi de material lemnos, diverse specii, în baza unui număr de 34 de avize de însoțire a mărfii. Astfel, s-a constatat faptul că a fost depășită cantitatea de 20 de metri cubi de material lemnos/an, prevăzută de lege pentru transportul de material lemnos, de către persoane fizice, fără a fi înregistrate ca transportatori profesioniști și fără a utiliza aplicația SUMAL 2.0 Avize”, a declarat Ionuț Vasiloaica, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

Bărbatul a fost amendat acum, cantitatea de lemne fiind confiscată, însă oamenii legii au confiscat și suma de peste 16.000 lei, valoarea celor aproape 140 metri cubi de lemne transportați de acesta în ultimele șase luni.

„Polițiștii l-au sancționat contravențional pe bărbat, cu amendă, în valoare de 5.000 de lei, fiind dispusă confiscarea fizică a cantității de aproximativ 0,44 metri cubi de material lemnos, ce a fost lăsată în custodia Ocolului Silvic Drăgănești Olt. Totodată, a fost dispusă și confiscarea valorică a cantității de 137,551 metri cubi de material lemnos, în sumă totală de 16.173,18 lei. Abaterea constatată a fost sancționată în conformitate cu articolul 19, alineat 2, litera c), din Legea 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, cu modificările și completările ulterioare”, a adăugat reprezentantul IPJ.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți