23.1 C
Slatina
vineri,29 martie,2024

Ultimele Articole

Senatorul Voiculescu și prefectul Homorean, împreună cu liberalii din județ, sprijin pentru refugiații ucraineni

- Advertisement -

Au trecut mai bine de trei săptămâni de când Federația Rusă a deschis conflictul armat în Ucraina, iar milioane de refugiați care au fugit până acum din calea bombardamentelor au ajuns pe teritoriul României, și în alte țări. Iar în toată această perioadă mii de persoane s-au mobilizat pentru a acorda sprijin refugiaților ucraineni.

Printre ei au fost și zeci de membri ai Filialei Olt a Partidului Național Liberal, în frunte cu Liviu Voiculescu, senator și președinte al organizației județene, și prefectul Florin Homorean. Liberalii olteni au donat pături, alimente neperisabile, apă, produse de igienă și scrisori de îmbărbătare și susținere, acestea ajungând la Crucea Roșie Olt, iar de aici vor pleca spre Ucraina.

„O țară invadată și milioane de refugiați, femei, copii și bătrâni… În fața unei asemenea drame, filiala Olt a Partidului Național Liberal, la fel ca mii de instituții umanitare, societăți comerciale și chiar oameni simpli din toate statele lumii, nu poate rămâne indiferentă. Sunt semenii noștri, oameni ca și noi, care azi, mai mult ca niciodată, au nevoie de un sprijin pentru a-și îndrepta genunchii căzuți în fața ororilor unui război absurd. Pături, alimente neperisabile, apă, produse de igienă și chiar scrisori de îmbărbătare și susținere au fost depozitate astăzi la Crucea Roșie Română, filiala Olt, de unde în scurt timp vor pleca la drum cu o unică și fermă destinație: Ucraina”, a declarat parlamentarul de Olt Voiculescu.

Scrisorile de îmbărbătare și susținere au venit și din partea copiilor liberalilor olteni. „Vreau dragă Ucraina să fie pace. Ucraina și Rusia să înceteze războiul ca să fie pace. România!”, este doar unul dintre zecile de mesaje scrise, semnatar fiind micuțul Rareș.

 

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți