11.2 C
Slatina
marți,23 aprilie,2024

Ultimele Articole

Doctorul Cristian Andrei vine în Slatina, pentru a le arăta părinților cum să-și scoată copiii din casă

- Advertisement -

Complexul comercial Toamna de pe strada Crișan, din municipiul Slatina, este locația în care vineri dimineața, 8 aprilie, cu începere de la ora 10:00, va fi găzduită conferință susținută de doctorul Cristian Andrei. Conferința de parenting „Ecrane și jucării” este una gratuită, iar în cadrul acesteia medicul le va arăta părinților cum să își scoată copiii din casă.

„Ecranul spune povești, fără obiecte. Părinții cumpără obiecte fără povești. Astfel, peste 95% dintre copiii care au familie își petrec timpul liber în fața unui ecran. Doctorul Andrei, care va fi vineri, 8 aprilie, în Slatina, va demonstra cum pot prinde viață jucăriile simple dacă părinții le fac o poveste și cum pot ei convinge un copil să lase telefonul din mână. Părinții din Slatina vor primi astfel inspirație de la doctorul Cristian Andrei, în cadrul conferinței gratuite «Ecrane și jucării». Jucăriile demonstrative utilizate sunt puse la dispozitie de www.manini.ro”, a declarat Mădălina Nicu, unul dintre organizatorii evenimentului.

Organizatorii așteaptă la conferința gratuită de parenting cât mai mulți părinți pe care medicul Andrei îi va învăța cum să petreacă timpul cu copiii lor în aer liber.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți