2.3 C
Slatina
vineri,19 aprilie,2024

Ultimele Articole

Comisarul șef Daniel Constantin, fostul comandant al Poliției Corabia, numit adjunct al IPJ Olt

- Advertisement -

La două săptămâni după ce Inspectoratul de Poliție Județean Olt a rămas fără adjunct, după plecarea comisarului șef Cristi Rădoi, care de o săptămână este director adjunct al Direcției Ordine Publică a Poliției Române, instituția are un nou adjunct. Este vorba despre comisarul șef Daniel Constantin, care până mai ieri a ocupat funcția de comandant al Poliției orașului Corabia.

Potrivit reprezentanților Poliției Olt, numirea ofițerului Daniel Silviu Constantin în funcția de adjunct al inspectoratului a fost făcută prin dispoziția șefului Inspectoratului General al Poliției Române, chestor principal de poliție Benone Marian, începând cu data de 23 martie, iar de marți, 29 martie, este prezent fizic și în instituție.

Împuternirea sa în funcția de adjunct al IPJ Olt este pe o perioadă de trei luni, acesta fiind șef al Poliției Corabia în ultimii mai bine de 15 ani, începând cu data de 1 februarie 2007.

În locul său, tot pentru următoarele trei luni, șef al poliției orașului de la malul Fluviului Dunărea este comisarul șef Sabin Mitroi, care a ocupat funcția de comandant al Secției Poliție Rurală 3 Corabia.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți