8.1 C
Slatina
sâmbătă,27 aprilie,2024

Ultimele Articole

Polițiștii din Olt, împreună cu jandarmii și autoritățile din Caracal, acțiune printre refugiații ucraineni pentru a nu deveni victime ale unor infracțiuni

- Advertisement -

Polițiștii din Caracal, împreună cu polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității și ai Biroului Siguranță Școlară, dar și cu jandarmi reprezentanți ai Primăriei Caracal, au desfășurat la sfârșitul săptămânii o activitate preventiv-informativă, în municipiul Caracal, pe linia prevenirii victimizării persoanelor, în special în rândul refugiaților ucraineni.

În contextul internațional actual, în județul Olt sunt cazați refugiați ucraineni în această perioadă, care pot deveni victime ale infracțiunilor.

De aceea, prin desfășurarea de activități informativ-preventive, oamenii legii și autoritățile locale doresc să prevină posibilitatea victimizării acestor categorii de persoane, în special în rândul femeilor și al copiilor.

„În acest sens, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Olt, prin Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, au distribuit flyere și broșuri, ce conțin numere de telefon de urgență, informații și sfaturi preventive, atât în limba română, cât și în limba ucraineană sau engleză, cetățenilor ucraineni cazați în municipiul Caracal. Totodată, cu sprijinul autorităților locale din municipiul Caracal, au fost purtate discuții cu femeile și copiii din Ucraina despre cum se pot proteja și cui pot cere ajutor când sunt într-o situație vulnerabilă”, a declarat Ionuț Vasiloaica, purtătorul de cuvânt al Poliției Olt.

Prin aceste activități, oamenii legii doresc să le fie alături celor care, în această perioadă, au cea mai mare nevoie și să gestioneze cât mai bine problemele cu care aceștia se confruntă sau se pot confrunta.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți