9.1 C
Slatina
joi,18 aprilie,2024

Ultimele Articole

18 posturi de director și șase de director adjunct au rămas vacante în școli, după concursul organizat de ISJ Olt

- Advertisement -

S-a încheiat și al doilea concurs pe care Inspectoratul Școlar Județean Olt l-a organizat în ultimele luni pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ, care rămăseseră vacante în urma unui alt concurs pe care instituția l-a desfășurat în toamna anului trecut. Au fost deja semnate deciziile de numire pentru 34 dintre posturi, cadrele didactice care au fost validate urmând a le ocupa începând cu data de 18 aprilie, un mandat fiind valabil pentru o perioadă de ani. Însă, în continuare sunt libere 24 de funcții, 18 fiind de director și șase de director adjunct.

Victor Iacobescu, inspectorul general adjunct al ISJ Olt, a declarat că deocamdată nu se cunoaște dacă Ministerul Educației va mai organiza o nouă sesiune pentru a fi ocupate și aceste posturi vacante, însă candidații care au luat note peste 7 ar putea opta pentru a ocupa una din funcțiile de conducere care acum sunt vacante.

„Au fost validați toți candidații care au avut notă de peste 7. După acest concurs au mai rămas posturi de conducere vacante, fie nu a candidat nimeni, fie au candidat și nu au luat notă de trecere. Nu știu dacă va mai fi o altă sesiune, așteptăm informații de la Minister, până atunci este un calendar pe care îl vom urma, dacă este cineva care dorește să se înscrie pentru un post vacant pot depune declarație de consimțământ. Cine a luat peste 7 are prioritate, apoi urmează ceilalți”, a spus profesorul Iacobescu.

Inspectoratul Școlar Olt a validat inclusiv postul de director de la Școala Gimnazială Nr. 3 Slatina, decizia de numire fiind pe numele dascălului Denisa Maican. Zeci de părinți ai unor copii care învață la această unitate de învățământ nu au fost de acord cu numirea acesteaia, având în vedere că au reclamat nereguli la organizarea probei de competențe digitale din cadrul concursului, și chiar au protestat săptămâna trecută, pentru douză zile, în curtea ISJ. Aceștia nu au vrut ca profesoara Maican să o înlocuie pe Cristina Nicu, profesoară de română, care a fost director al acestei școli slătinene timp 11 ani.

Cele mai multe funcții sunt disponibile în unitățile din mediul rural

Din cele 24 de posturi vacante de director și director adjunct, cele mai multe, respectiv 18, sunt în unitățile școlare din mediul rural, restul de șase fiind în urban.

Locurile libere sunt la: Școala Gimnazială Alunișu – director, Școala Gimnazială Brastavățu – director, Școala Gimnazială Călui – director, Liceul Tehnologic Crâmpoia – director, Școala Gimnazială Cungrea – director, Școala Gimnazială „Neda Marinescu” Grădinile – director, Școala Gimnazială Oboga – director, Școala Gimnazială Optași- Măgura – director, Școala Gimnazială Radomirești – director, Școala Gimnazială Sâmburești – director, Școala Gimnazială Schitu – director, Școala Gimnazială Studina – director, Școala Gimnazială Teslui – director, Școala Gimnazială „Nicolae Marineanu” Cezieni – director, Liceul Tehnologic Iancu Jianu – director, Școala Gimnazială Movileni – director, Școala Gimnazială Poboru – director, Școala Gimnazială Milcovu din Deal – director, Școala Gimnazială Nr. 1 Balș – director adjunct, Școala Gimnazială „Ghe. Popescu” Mărgineni-Slobozia – director adjunct, Liceul Tehnologic „Nicolae Bălcescu” Balș – director adjunct, Școala Gimnazială „Virgil Mazilescu” Corabia – director adjunct, Școala Gimnazială „Eugen Ionescu” Slatina – director adjunct și Liceul Tehnologic Drăgănești Olt – director adjunct.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți