15.2 C
Slatina
vineri,26 aprilie,2024

Ultimele Articole

Peste 360 de șoferi și pasageri, amendați de polițiștii rutieri pentru nepurtarea centurii de siguranță

- Advertisement -

Polițiștii rutieri din Olt au acționat, în perioada 4 – 10 aprilie, pe drumurile publice din județ, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, cu accent pe combaterea neportului centurii de siguranță și a încălcării normelor legale referitoare la utilizarea telefonului mobil la volan. Neregulile constatate pe cele două linii nu au întârziat să apară, fiind amendați peste 360 de șoferi și pasageri care nu purtau centura, dar și peste 30 care, deși erau la volan, vorbeau la telefonul mobil.

Ionuț Vasiloaica, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt, a declarat că acțiunea s-a desfășurat la nivel național, în conformitate cu calendarul de activități al Organizației Polițiilor Rutiere din Europa (ROADPOL), la care România este parte și a avut ca scop conștientizarea ocupanților autovehiculelor cu privire la importanța utilizării centurii de siguranță sau a altor dispozitive omologate, în cazul producerii accidentelor de circulație.

În cadrul acțiunilor din trafic de săptămâna trecută, oamenii legii au aplicat 394 de sancțiuni contravenționale, dintre care 361 pentru neportul centurii de siguranță sau a dispozitivelor omologate – 347 pentru conducătorii auto și 14 pentru pasageri, restul de 33 fiind pentru utilizarea telefoanelor mobile la volan, fără dispozitive de tip „mâini libere”.

Informații utile

Potrivit reprezentantului IPJ Olt, legislaţia în vigoare prevede obligativitatea utilizării centurii de siguranţă, atât în localităţi cât şi în afara acestora, pentru toţi ocupanţii locurilor prevăzute cu asemenea dispozitive – folosiţi-le deci chiar şi pe distanţe scurte, în trafic local!

„Centurile nu sunt proiectate pentru confort, ci pentru siguranţă. Pentru a fi eficientă, centura de siguranţă trebuie utilizată corect, reglând înălţimea acesteia astfel încât să treacă peste mijlocul umărului şi nu peste gât, ajustând-o astfel încât să stea bine întinsă (lipită de bust şi bazin), fără a fi răsucită sau trecută peste obiecte solide ori casabile purtate în buzunare (ochelari, pixuri etc.). Dispozitivele de tip «airbag» sunt de fapt sisteme suplimentare de retenţie care au eficacitate numai dacă centurile de siguranţă sunt cuplate”, a mai subliniat Vasiloaica.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți