13.1 C
Slatina
vineri,26 aprilie,2024

Ultimele Articole

Senatorul PSD de Olt Siminica Mirea: „Programul «Sprijin pentru România» vizează cu prioritate bunăstarea cetățenilor”

- Advertisement -

Siminica Mirea, senator PSD de Olt, declară că pachetul de măsuri social-economice „Sprijin pentru România” are un conținut în proporție de peste 95% al Partidului Social Democrat, incluzând chiar și titlul, și demonstrează, în mod clar, cât de importantă este prezența social democraților la guvernare. Parlamentarul mai spune că acest program care vizează combaterea creșterii prețurilor nu ar fi existat astăzi, dacă PSD nu și-ar fi asumat intrarea la guvernare într-o situație dificilă țării noastre. „Asemănător și celorlalte soluții inițiate și propuse de PSD în Guvern”, subliniază politicianul de Olt.

„Acest nou set de măsuri are în vedere anticiparea și contracararea efectelor crizei economice, prin intermediul susținerii producției, atât agricole, cât și industriale prin: stimularea investițiilor cu impact major; suplimentarea finanțărilor destinate investițiilor publice; încurajarea procesării produselor agricole prin acordarea unei prime de 10% din valoarea produselor agricole procesate; finanțări pentru IMM-uri ale căror lanțuri de producție au fost afectate de războiul din Ucraina”, a declarat senatorul Siminica Mirea.

Sursa citată mai arată că pe lângă acestea se majorează cu peste 40% și alocația lunară de plasament a copiilor, inclusiv a celor cu dizabilități și crește alocația zilnică de hrană și a sumelor pentru îmbracăminte, încălțăminte și rechizite necesare copiilor din centre de plasament.

„Rămânem aceeași oameni pe care i-ați cunoscut. Orice demers în sprijinul cetățeanului este prioritar!”, a adăugat parlamentarul social democrat.

Vouchere pentru generația tânără

Senatorul Mirea spune că, prin Programul „Sprijin pentru România”, se asigură vouchere în valoare de 1 miliard de euro pentru familiile cu venituri mici, pentru a face față creșterii prețurilor la produsele de bază. „Vor fi acordate: vouchere pentru alimentele de bază, în valoare de 50 de euro, la fiecare două luni; vouchere pentru elevi, în valoare de 30 euro, în perioada școlară, pentru achiziția de rechizite, haine și alimente”, adaugă politicianul.

Valoarea tichetelor de masă crește cu 50%

Actuala guvernare a decis ca prin pachetul „Sprijin pentru România” să susțină angajații din mediul privat și public prin creșterea cu 50% a valorii tichetelor de masă. Mai exact, de la 20,17 lei la 30 de lei.

Vor fi zero taxe și pentru creșterea voluntară a salariului minim cu 200 lei. „Vor fi aplicate zero taxe pentru creșterea voluntară a salariului minim cu 200 lei, bani care vor merge direct în buzunarul angajatului, fără ca angajatorul să plătească suplimentar la stat. Problemele cetățenilor sunt prioritare pentru noi, iar acest pachet vizează, în mod real, bunăstarea cetățenilor”, a mai precizat senatorul PSD de Olt Siminica Mirea.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți