14.1 C
Slatina
miercuri,24 aprilie,2024

Ultimele Articole

Șoferi băuți și fără permis auto, depistați în trafic de polițiștii rutieri

- Advertisement -

Polițiștii din Olt s-au aflat la datorie și la sfârșitul săptămânii trecute, pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică, prevenirea accidentelor rutiere şi depistarea conducătorilor auto care nu respectă normele legale privind circulația autovehiculelor pe drumurile publice. În timpul acțiunilor din trafic, rutieriștii au constatat mai multe nereguli, iar trei conducători auto s-au ales cu dosar penal pentru că se aflau într-o stare avansată de ebrietate sau nu aveau permis.

În comuna Studina, polițiștii din orașul Corabia au depistat un tânăr de 32 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o concentrație alcoolică de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat. Oamenii legii au întocmit pe numele său dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Și pe Drumul Județean 642, în comuna Tia Mare, polițiștii Serviciului Rutier Olt au depistat un bărbat, în vârstă de 59 de ani, din localitate, care conducea o mașină, având o concentrație alcoolică de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Totodată, în comuna Găneasa, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Găneasa au depistat un tânăr de 29 de ani, din orașul Balș, în timp ce conducea un autoturism având permisul de conducere suspendat. Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

În cadrul acțiunilor efectuate de polițiștii olteni pe drumurile publice din județ, s-au aplicat 683 de sancțiuni contravenționale persoanelor care au încălcat prevederile legale, cuantumul acestora fiind de 185.575 de lei. Pentru neregulile constatate, polițiștii rutieri au reținut 63 de permise de conducere, fiind retrase şi 15 certificate de înmatriculare. De asemenea, au fost constatate 14 infracţiuni la regimul siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, dintre care șase pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, șase pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere și două pentru comiterea altor fapte în trafic.

sursă foto: Arhivă

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți