21.2 C
Slatina
miercuri,8 mai,2024

Ultimele Articole

2.777 – media chestionarelor de autorecenzare completate într-o zi

- Advertisement -

Direcția Regională de Statistică Olt transmite că în primele 30 de zile de recensământ, respectiv perioada 14 martie – 12 aprilie, în județ s-au completat 83.318 de chestionare, însă acest număr nu reprezintă numărul de persoane recenzate, iar o parte din aceste chestionare cuprind doar date legate de locuinţele secundare neocupate. Chestionarele au fost întocmite atât prin autorecenzare individuală, fără ajutorul recenzorului, cât și cu sprijinul recenzorilor din spațiile special amenajate de către primării, media celor completate fiind de 2.777 pe zi.

Potrivit unui comunicat al statisticienilor olteni, din totalul chestionarelor, 35.515 chestionare au fost completate ȋn mediul urban – 42,6% şi 47.803 chestionare au fost completate ȋn mediul rural – 57,4%, media pe județ fiind de 2.777 chestionare completate pe zi.

Slatina continuă să fie în topul autorecenzării, la polilul opus, cu cele mai puține chestionare completate, fiind localitatea Dobrun.

„În topul autorecenzării, ca număr de chestionare completate, se află municipiul Slatina – 14.982, urmat de municipiul Caracal – 6.096 și orașul Balș – 5.105, iar procentual, raportat la numărul populației estimate, cele mai ridicate valori ale autoînregistrării sunt în localitățile: Sâmburești, Topana, Șopârlița, Ianca, și Grădinile. Cel mai mic număr de chestionare completate se înregistrează ȋn comunele Dobrun – 84, Bălteni – 92, Bărăști – 95 și Tufeni – 99. Situaţia zilnică a autorecenzării pe judeţe se poate descărca de pe site-ul recensământului la adresa https://www.recensamantromania.ro/situatie-autorecenzare”, anunță DRS Olt.

Perioada de autorecenzare continuă până ȋn data de 15 mai 2022, iar statisticienii adresează rugămintea populației de a utiliza ȋn continuare metoda autorecenzării, ȋn număr cât mai mare. Adresele și programul de lucru al punctelor de autorecenzare asistată din județul Olt sunt publicate pe site-urile primăriilor din județ, al Direcției Regionale de Statistică Olt și al Prefecturii Olt.

Pentru alte informații privind desfășurarea Recensământului Populaţiei şi Locuinţelor, runda 2021, pot fi consultate și pe site-ul www.recensamantromania.ro. Pe acest site a fost inclusă şi o secţiune de ȋntrebări, grupate pe 11 categorii, unde găsiți răspunsuri la cele mai frecvente întrebări referitoare la recensământ.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți