Asociația Inițiativa pentru Justiție (AIJ) a anunțat recent, printr-un comunicat de presă, depunerea candidaturilor procurorilor Bogdan Ciprian Pîrlog şi Sorin Marian Lia, cel din urmă prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Corabia, primul pentru locurile corespunzătoare reprezentanţilor parchetelor de pe lângă tribunale, celălalt pe locurile reprezentanților pentru parchetele de pe lângă judecătorii, în contextul viitoarelor alegeri pentru funcţia de membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).
„În ultimii ani am asistat cu toţii la un asalt continuu împotriva justiţiei, campanii mass-media împotriva judecătorilor şi procurorilor cu scopul de a denatura activitatea desfăşurată în special în dosarele penale şi a se putea influenţa astfel soluţionarea acestor dosare. Acest asalt s-a caracterizat printr-un efort unitar şi coordonat care a inclus toate palierele justiţiei şi a însemnat o încercare permanentă de distrugere a capacităţilor operative, concomitent cu acapararea autorităţilor executive ori legislative de către persoane cu grave probleme de integritate, se arată în comunicatul remis de asociație.
Procurorul șef al Parchetului Corabia spune că viitorul CSM va avea greaua misiune ce implică atât lupta pentru stoparea demolării sistemului judiciar, cât şi repararea daunelor provocate în contextul în care urmează promovarea unei ample reforme legislative cuprinzând atât reforma legilor justiţiei cât şi modificări esenţiale ale codurilor penale şi de procedură penală. „Noului Consiliu îi revine misiunea de a recâştiga încrederea fiecărui magistrat, lucru care nu poate fi realizat decât prin îndeplinirea în mod real a rolului său veritabil de garant al independenţei justiţiei”, a adăugat Sorin Lia, candidatul pentru o funcție în CSM, pe unul dintre locurile reprezentanților pentru parchetele de pe lângă judecătorii.
Procurorii Lia și Pîrlog sunt copreședinți ai AIJ și s-au implicat activ în lupta pentru apărarea justiţiei şi a statului de drept. În anul 2018 au înfiinţat această asociaţie a procurorilor, care a reunit membri procurori şi membri de onoare judecători.
„Asociaţia a fost înfiinţată în contextul protestelor faţă de modificările legilor justiţiei, modificări care erau criticate la acea vreme de o enormă majoritate a colegilor procurori şi judecători. Aceasta a conferit un cadru legal pentru a putea lua poziţie şi a putea susţine punctul nostru de vedere faţă de problemele care ameninţau însăşi ideea de stat de drept; au participat la protestele magistraţilor români la Bruxelles, unde colegi belgieni şi germani au susţinut cauza noastră; au participat la întâlniri de lucru cu reprezentanţii Comisiei Europene ori ambasadelor susţinând respectarea statului de drept şi independenţa justiţiei; au oferit întreg suportul în întâlniri de lucru la Ministerul Justiţiei şi Comisiile Parlamentare pentru conturarea unei legislaţii care să asigure independenţa justiţiei”, a subliniat prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Corabia.
Dincolo de proiectele de candidatură, ideile din proiectele celor doi procurori reprezintă principii directoare care le-au ghidat activitatea în toţi aceşti ani şi care vor fi continuate şi pe viitor, ele reprezentând fundamentul statului de drept şi al independenţei justiţiei, iar prin votul colegilor pentru a obține fiecare funcții în cadrul CSM vor putea fi puse în aplicare.